Protestul organizat de Sindicatul Europol urmează să se desfăşoare între orele 10.00 şi 14.00, în faţa MAI, membrii organizaţiei fiind chemaţi să sărbătorească „Ziua Poliţiei Române” în stradă.
„Dacă nu vreţi să fim din nou «fraierii sistemului», dacă nu vreţi tăieri ale veniturilor salariale, dacă vreţi aplicarea Legii salarizării 153/2017, dacă vreţi ca pensiile militare să fie indexate, dacă v-aţi săturat de discriminările salariale, dacă v-aţi săturat de incompetenţa şefilor, haideţi la protest!”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Europol.
De cealaltă parte, Federaţia şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI protestează, tot de la ora 10.00, la Guvern.
„Ieri, 23 martie, la nivelul Federației și al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI s-a hotărât – în urma unei ședințe on-line, organizată de Biroul Executiv Central cu birourile teritoriale, în care timp de peste 3 ore s-au dezbătut subiecte de interes privind lupta sindicală pentru drepturile membrilor – continuarea formelor de protest, pe perioadă nedeterminată, indiferent de măsurile restrictive pe care le vor dispune (și pentru care, la un moment dat, sperăm că vor și răspunde) o persoană sau câțiva indivizi cocoțați vremelnic în înaltul unor funcții publice, de la a căror altitudine apreciază că pot confisca țara, drepturile și libertățile cetățenilor și implicit ale polițiștilor.
De asemenea, SNPPC/FSNPPC vor susține TOATE activitățile de protest organizate de Cartel ALFA, dar și de alte confederații/federații/sindicate care ne vor solicita colaborarea.
Așa cum am mai spus, continuăm protestele, întrucât Guvernul și Parlamentul au legiferat, afectând drepturile economice și profesionale ale familiei noastre ocupaționale, ale pensionarilor și ale celorlalți angajați din România, dar și pe fondul încălcării grosolane a drepturilor omului în România.
De asemenea, facem APEL la polițiști, la personalul contractual, la polițiștii în rezervă/retragere să fie alături de noi la aceste acțiuni de protest, în număr cât mai mare, pentru că dacă nu vom câștiga această luptă pentru drepturile noastre, pentru demnitate și respect, va fi doar o chestiune de timp ca lucrurile să intre pe un făgaș distructiv pentru sistemul de Ordine Publică, cu efecte negative pentru întreaga societate românească. Suntem siderați de tendințele dictatoriale pe care unii oficiali le transmit, de divizare a societății românești, de fracturare a voinței oamenilor, a demnității lor.
De asemenea, transmitem mesajul către polițiști să nu uite faptul că Jurământul de credință pe care l-au depus începe cu respectarea Constituției și continuă cu drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului, în folosul și interesul căruia ne desfășurăm activitatea.
Stimați colegi, să nu uitați că POPORUL și cetățeanul sunt cei pe care îi slujim, nu cocoțații care ne asmut împotriva lui!”, se arată într-un comunicat SNPPC.