Dezvoltarea municipiului Câmpia Turzii continuă, trecând peste orice obstacole, iar orașul își păstrează blazonul european și construiește prima grădiniță din ultimii 30 de ani, cu bani proveniți din fonduri europene.
Primarul Municipiului, Dorin Nicolae LOJIGAN, a semnat astăzi contractul de finanțare aferent proiectului „Construire grădiniță în Municipiul Câmpia Turzii”, în valoare totală de 5.694.305,13 lei, respectiv 1.226.084,7 Euro.
În acest fel, prin activitatea depusă, echipele din Primăria Câmpia Turzii au scos „Nu” din „Nu se poate!”, dovedind contrariul și, demonstrându-le tuturor acelora care văd doar panseluțe și demagogie că proiectele municipalității locale se implementează.
Acesta este proiectul numărul cinci cu finanțare europeană pe care administrația locală din Câmpia Turzii îl semnează, în ultimii 3 ani, din care 4 se află deja în implementare.
„Sunt părinte și sunt primarul Municipiului Câmpia Turzii. Ca atare, am o dublă responsabilitate față de dezvoltarea fizică și mentală a copiilor din oraș. În momentul în care s-a deschis axa de finanțare 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, municipiul nostru a fost printre primele UAT-uri din țară care au aplicat pentru finanțare. Vrem să oferim copiilor, viitorului comunității noastre, un act educațional de nivel european, cu logistică și dotări de ultimă generație.”, a declarat Dorin Nicolae LOJIGAN – primarul municipiului Câmpia Turzii.
Noua construcție va dispune de 8 săli de grupe cu capacitatea totală de 160 copii, din care 4 (patru) grupe cu program normal și 4 (patru) grupe cu program prelungit.
Termenul de finalizare al proiectului „Construire grădiniță în Municipiul Câmpia Turzii” este octombrie 2022.
„Iată că se poate! Câmpia Turzii poate să atragă fonduri europene și proiectele scrise de Primăria Câmpia Turzii se concretizează prin astfel de contracte de finanțare. Am spus și o să o repet mereu: calea dezvoltării sustenabile este cea europeană, iar eficiența administrativă reiese din proiectele care vizează termenele medii și lungi”, a completat edilul orașului.
