Noapte cu ghinion pentru o familie din Câmpia Turzii, cartier Lut. Un incendiu a izbucnit în această noapte, în jurul orei 1:00, din fericire înregistrându-se doar pagube materiale, fără victime.
Dorin Lojigan:
“E târziu în noapte însă unii nu dorm ci veghează și rezolvă problemele orașului.
Doar intervenția promptă a pompierilor aparținând serviciului voluntar al Primăriei municipiului Câmpia Turzii a dus la evitarea unei noi tragedii în orașul nostru.
O afumătoare aflată la mai puțin de o jumătate de metru de casă, lăsată nesupravegheată, a luat foc în cartierul Lut. Focul a ajuns la casă la momentul la care au intervenit pompierii primăriei și doar intervenția și profesionalismul lor a făcut ca, casa în care se aflau părinți, bunici și copil, să nu ia foc.
La sosirea pompierilor turdeni situația era sub control.
Vă felicit băieți și aveți tot respectul meu dar sunt convins că nu numai al meu ci și al cetățenilor din municipiul nostru.
Mulțumiri și pompierilor militari turdeni pentru promptitudine”