Investițiile din fonduri proprii continuă la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, iar cea mai recentă achiziție este un nou bazin de hidroterapie pentru afecțiunile animalelor, un aparat de ultimă generație, în valoare de 31.000 de euro, care suplimentează dotările Disciplinei Chirurgie și ATI din cadrul Facultății de Medicină Veterinară (FMV).
Astfel, deținătorii de animale de companie, în special câini, vor putea apela cu încredere la specialiștii fizioterapeuți ai facultății în vederea programării pentru ședințe specifice, recom
andate în cazul a numeroase afecțiuni. Noul bazin face parte din categoria Premium a firmei germane Physio-Tech, poate fi utilizat la hidroterapie, ca bandă de alergat sau pentru hidromasaj, prin intermediul unui dispozitiv special.
În timpul exercițiilor, înclinația suprafeței de lucru se poate regla (între 0-15%), astfel încât animalul să lucreze în pantă. Și temperatura apei poate fi reglată, în funcție de patologie și de pacient, la valori situate între 22-36°C.
Pentru pacienții cu deficiențe neurologice, bazinul este dotat cu un cadru metalic capabil să mențină până la 70 de kg și care include un ham specific pentru reabilitare, atașat cu ajutorul unei lese/lonje. Totodată, pentru menținerea sănătății, dar și a siguranței patrupezilor, bazinul are un sistem de filtrare și de sterilizare a apei cu lampă UV.
Despre noul bazin de hidroterapie și importanța procedurilor de fizioterapie la animale explică Dr. Mădălina Dragomir, din cadrul Disciplinei Chirurgie și ATI (FMV), care este și specialist în anestezie și acupunctură veterinară.
”La fel ca oamenii și animalele suferă din cauza diferitelor patologii ale cotidianului, de exemplu creșterea în greutate, inactivitatea, precum și îmbătrânirea, dar și ca urmare a apariției unor leziuni sau predispoziții de rasă ce pot duce la durere în timpul mișcării. În apă, musculatura împreună cu tendoanele, oasele și articulațiile sunt eliberate de greutatea corpului, astfel încât mișcările sunt mai facile, fără durere. În același timp, rezistența apei face ca antrenamentul să aibă mai mult efect decât exercițiile la sol. Temperatura este un alt parametru important care are efecte terapeutice benefice. Apa caldă relaxează musculatura, în timp ce apa rece ajută circulația sangvină și previne supraîncălzirea. Un bazin de hidroterapie face sesiunile de recuperare excepționale, dar și sigure pentru câini, iar în acest sens este stimulată funcția de locomoție. Ca metodă de fizioterapie, hidroterapia este superioară terapiilor clasice, având un impact pozitiv asupra sistemului musculo-scheletal, respirator, neuromuscular, dar și al inimii și circulației sangvine”.
Indicațiile utilizării bazinului de hidroterapie sunt următoarele:
● Metoda de prevenție a unor afecțiuni dureroase (de ex. predispoziție de rasă – displazia de șold);
● Patologii musculare sau osteoarticulare (artroze, paralizii);
● Exerciții pentru scăderea în greutate, inactivitate;
● Exerciții de anduranță, dar și de creștere a masei musculare pentru câinii sportivi (show, expoziții).
O ședință de tratament costă între 100-200 de lei, în funcție de pacient, dar și de patologia de care suferă, iar pentru pacienții cu afecțiuni cronice sunt disponibile abonamente la prețuri preferențiale. Ședințele de tratament se fac în urma programărilor telefonice (0748/103455), după cum urmează: marți și joi (orele 8.00 – 20.00), luni, miercuri și vineri (orele 8.00 – 16.00), la Clinica Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca.
În cadrul Disciplinei de Recuperare se pot efectua și alte proceduri, între care acupunctură, magnetoterapie, laserterapie, aplicabile mai multor specii de animale, între care se numără cai, câini, pisici, iepuri, chinchille, arici, porcușori de Guineea, veverițe, porumbei.