<
Actualitate

„Un meci pe care-l așteptăm de un an!”

„Stejarii” au început pregătirile pentru partida cu Belgia, amânată de două ori până acum

Rugby-ul românesc a intrat în linie dreaptă pentru cel mai așteptat, dar și amânat meci din ultimele 11 luni: cel cu Belgia. Primul pas spre această partidă a fost făcut de la începutul săptămânii, când componenții naționalei României au făcut vizita medicală. Reveniți după vacanță sănătoși tun și cu moralul bun, „Stejarii” sunt deciși să nu lase să le scape victoria în disputa programată la 7 februarie, pe stadionul „Ion Oblemenco”, din Craiova.

„Va fi un partidă grea, pentru că venim după pauză. E un meci pe care îl așteptăm de un an. Eu cred că va fi bine, așa am încredere” – Constantin Pristaviță, component al naționalei de rugby a României.

„Deocamdată avem doar testele medicale, după care ne vom duce la Izvorani și vom începe să pregătim meciul. Avem destul timp ca să ne putem intra în formă. Nu cred că dacă jucam partida anul trecut, ar fi fost cu totul alt rezultat față de acum. Nouă ne trebuie cinci puncte și cred că pe asta ne putem baza. Atuul nostru este că n-am pierdut acasă mai niciodată și că formăm o echipă în care tot timpul jucăm foarte bine când avem cuțitul la os” – Eugen Căpățână, component al naționalei de rugby a României.

„Cred că era bine să fi jucat meciul anul trecut”

Partida România – Belgia a fost amânată anul trecut de două ori din cauza pandemiei de coronavirus. Ea ar fi trebuit să se dispute prima dată la 14 martie, iar apoi la 1 noiembrie. Până la urmă, a treia dată stabilită de forul european a fost 7 februarie

„Cred că era bine să fi jucat meciul anul trecut, să-l fi terminat. Era și ultima partidă, veneam după patru meciuri din CEN și cred că era bine dacă am fi terminat atunci și nu mai aveam grija ei acum” – Constantin Pristaviță, component al naționalei de rugby a României.

„Trebuie să fim pregătiți să câștigăm cinci puncte”

Meciul este foarte important, deoarece în cazul unei victorii echipa noastră va evita ultimul loc în Rugby Europe Championship și implicit un meci de baraj pentru evitarea retrogradării, contra Olandei. Jucătorii noștri nu se tem de o eventuală nouă amânare a partidei și sunt deciși să se pregătească cât mai bine pentru a obține victoria.

„La cum stau lucrurile, nu știi la ce să te aștepți. Noi ne antrenăm, ne pregătim, sperăm că se va juca, însă nu poți să știi nimic la cum decurg lucrurile în perioada aceasta” – Constantin Pristaviță, component al naționalei de rugby a României.

„Cred că cel mai important e să ne axăm pe pregătirea noastră și să lăsăm grijile, pentru că nu putem să facem nimic noi în legătură cu ele. Să le lăsăm pentru manageri, pentru conducere. Noi trebuie să ne pregătim, să fim pregătiți să câștigăm cinci puncte” – Eugen Căpățână, component al naționalei de rugby a României.

Partida România – Belgia va avea loc la Craiova

Pentru prima dată în istoria naționalei, „Stejarii” vor juca un meci pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova. Partida va avea loc la 7 februarie, de la ora 15.30, urmând să fie transmisă în direct de TVR 1.

După cum au recunoscut, jucătorii noștri nu sunt deranjați de faptul că dispută fiecare partidă internațională pe un alt stadion, ci că nu vor avea spectatori în tribune.

„Vom trata meciul la fel, nu contează unde-l jucăm, cum îl jucăm. De multe ori contează și stadionul, dar nevând public, nu cred că va fi o diferență mare. E un pic greu să tot schimbi stadionul la fiecare meci acasă, că tot trebuie să călătorești, să schimbi orașe, să schimbi terenurile de antrenament, cazări, însă ne-am obișnuit, de ceva vreme tot în deplasare jucăm” – Constantin Pristaviță, component al naționalei de rugby a României.

„Singura problemă e că nu putem avea spectatori. Cred că rugby-ul trebuie să se joace în toată țara, ca toată lumea să se poată bucura de el. Singurul impediment ar fi acesta, că nu pot asista oameni la meci, dar pentru mine ca sportiv e bine să văd toată România și să am de povestit că am jucat peste tot. În cazul meu, pentru că sunt destul de emotiv, suporterii reprezintă un ajutor foarte mare. Cred că jucăm pentru cineva, pentru familie, pentru suporteri, pentru tot ce înseamnă suflarea rugbystică și cred că în acest context al pandemiei trebuie să ne gândim că ne vor urmări și ne vor susține, doar că altfel decât au făcut-o până acum. Dar vor fi cu siguranță acolo” – Eugen Căpățână, component al naționalei de rugby a României.

Vremea rece nu îi sperie pe „Stejari”

La ora partidei cu Belgia este posibil ca temperatura să fie una rece, de iarnă. Obișnuiți să evolueze în orice anotimp și pe orice teren, românii spun că nu se tem de starea vremii sau a terenului și că nimic nu îi va putea face să nu lupte până la ultima picătură de energie pentru obținerea victoriei.

„Nu se schimbă strategia. Ce vom întâmpina noi în funcție de teren, de vreme, asta vor face și ei. Nu trebuie să ne căutăm scuze, trebuie să fim concentrați sută la sută și să aducem cele cinci puncte, să ne gândim la calificarea ce va urma pentru Mondiale. Ăsta e lucrul cel mai important” – Eugen Căpățână, component al naționalei de rugby a României.

„Cel mai bine este să joci pe un teren curat, în timp ce cel mai dificil este o faci pe un teren înghețat. Atunci e foarte greu, nu poți să joci, e ca și cum am juca în parcare, nu e ceva normal. Însă oricum va fi vremea, noi vrem să jucăm la cel mai înalt nivel la care putem” – Constantin Pristaviță, component al naționalei de rugby a României.

Calificarea la Cupa Mondială din 2023, marele obiectiv

La scurt timp după meciul cu Belgia va debuta ediţia 2021 a Rugby Europe Championship, ediţie care marchează debutul campaniei de calificare la Cupa Mondială din Franţa 2023 pentru zona europeană.

Primele două clasate în ierarhia cumulată a competiţiei 2021 – 2022 se vor califica direct la Cupa Mondială, în timp ce ocupanta locului 3 va merge la turneul final de recalificare. Spre marea competiție de peste doi ani sunt îndreptate gândurile tuturor jucătorilor și oficialilor.

„Ca de fiecare dată, vrem să ne calificăm din prima, să reușim să câștigăm meciurile importante și să rezolvăm calificarea de anul acesta pe cât mai mult posibil” – Constantin Pristaviță, component al naționalei de rugby a României.

„Am mai spus-o și o mai spun, nu contează de pe ce loc te califici, important e să fii acolo, să fii cu națiunile mari și să demonstrezi încă o dată că rugby-ul încă poate, că rugby-ul e la nivel înalt” – Eugen Căpățână, component al naționalei de rugby a României.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS