Un fost director al societății Salina Turda SA a fost condamnat la închisoare, în prima instanță. Vasile Simion Tot a fost acuzat de abuz în serviciu, pentru că a încheiat un contract cu societatea unde era director, în anul 2014, prin care s-a angajat pe el însuși pe funcția de specialist în relații publice. Știrea a apărut azi în mass media locală.
”În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul TVS la pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal. În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. k Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 70 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a publicării, o singură data, în extras, a acestei hotărâri de condamnare. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. k Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. În baza art. 19 şi art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, art. 1357 şi următoarele din Codul civil admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Salina Turda SA cu sediul în Turda, Aleea Durgăului nr. 7, jud. Cluj şi obligă pe inculpat să plătească părţii civile suma de 31616 lei cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 500 lei (100 lei avansate în cursul urmăririi penale şi 400 lei în cursul judecăţii). În temeiul art. 272, art. 275 alin. 6 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu se suportă din fondul special al Ministerului Justiţiei, după cum urmează: suma de 868 de lei pentru av. Bogdan Creţu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10 noiembrie 2020.”, se menționează în Hotarârea 376/2020 din Dosarul 9156/328/2019, care a fost dată fără acordul de recunoaștere al inculpatului.
Decizia instanței nu este definitivă, Vasile Tot având dreptul să facă apel.
”Fapta inculpatului Tot Vasile Simion, care la data de 16.05.2014, în timp ce îndeplinea calitatea de director general al SC Turda Salina Durgău SA, societate comercială pe acțiuni, având acționar unic UAT Municipiul Turda și persoană juridică de tip închis cu capital integral al acționarului unic, prin încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 137 indice 1 alin. 3 din legea 31/1990 și art. 152 alin. 1 din Legea 31/1990, care interzic directorilor acestor societăți să încheie contracte de muncă cu societatea pe care o conduc, pe durata îndeplinirii mandatului, a încheiat cu această societate contractul de muncă numărul 237/16.05.2014, prin care societatea reprezentată de inculpat îl angajează pe el însuși în funcția de specialist în relații publice, având un salariu lunar de 5.570 lei, faptă în urma căreia a realizat foloase patrimoniale necuvenite/nedatorate constând în propria angajare și încasarea sumei de 31.616 lei, constituie infracțiune de abuz în serviciu prev. de art. 13 indice 2 din legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal”.