Un consilier PSD din Câmpia Turzii acuză că a fost bătut în toaletă la Balul Rotary
Incident bizar la un bal de caritate în Câmpia Turzii desfășurat vineri, 17 noiembrie la restaurantul Milexim Ballroom. Consilierul PSD Câmpia Turzii, Mihai Șandru acuză faptul că a fost bătut în toaleta restaurantului, de omul de afaceri Iulian Hetea.
Fostul președinte PSD Câmpia Turzii a declarat presei că a fost urmărit la toaletă de către omul de afaceri din Câmpia Turzii, iar acolo s-a năpustit asupra lui, aplicându-i mai mulți pumni, care i-au vinețit mai multe zone ale corpului.
Iulian Hetea: „E o minciună, eu și familia mea am fost cei agresați. Mi-am apărat copilul. Poliția o să facă lumină”, a declarat omul de afaceri din Câmpia Turzii.
Actualul președinte al PSD Câmpia Turzii s-a arătat rușinat că un consilier din pepiniera sa a putut fi implicat într-un asemenea scandal tocmai la un bal de caritate.
”Aștept demisia de onoare. PSD Câmpia Turzii nu este un partid de scandalagii. PSD Câmpia Turzii trebuie să fie alături de oameni, iar sub mandatul meu promit că așa va fi. Oamenii nu trebuie să le fie frică că sunt înregistrați când vorbesc la telefon, sau sunt amenințați cu plângeri pe la poliție sau alte instituții după ce îi provoci non stop.
Îmi cer public scuze clubului Rotary Câmpia Turzii și îi asigur că astfel de comportamente din partea consilierilor PSD nu vor mai exista. Sunt rușinat că la un eveniment caritabil, un consilier local al PSD Câmpia Turzii să aibă un astfel de comportament, de provocare și de amenințare la adresa unui om de afaceri din localitate. Am înțeles că Mihai Șandru ar fi generat inițial o stare conflictuală, respectiv o ceartă verbală. Vom supune analizei Biroului Local această situație și probabil vom lua în discuție și excluderea domnului Șandru Mihai din PSD”, a declarat Avram Gal pentru Ziarul 21.