<
Actualitate

Un alt tip de „pensii speciale”, de care românii se vor bucura

Parlamentul a adoptat prin vot final un proiect de lege prin care se introduc unele pensii în favoarea multor români.

Este vorba despre pensiile pentru românii care muncesc în diaspora europeană. Așadar,  cetățenii români care au contracte de muncă încheiate în mai multe state din Uniunea Europeană vor putea opta pentru un produs personal de pensie, în aceleași condiții și cu aceleași costuri de reglementare ca în toate statele membre.

Această pensie, numită pensia paneuropeană,  a intrat în vigoare încă din primăvara anului trecut, atunci când a fost adoptat Regulamentul UE privind Produsul Paneuropean de Pensii Personale (PEPP).

Cu alte cuvinte, românii care lucrează în alte state membre ale Uniunii Europene vor avea posibilitatea de a investi în pensia paneuropeană distribuită pe teritoriul respectivelor state, urmând ca la o eventuală întoarcere acasă în România să poată solicita furnizorului deschiderea unui subcont în România sau transferul la o altă formă de acumulare de pensie paneuropeană.

„Se dă astfel undă verde unui sistem voluntar și disponibil în întreaga UE, prin intermediul căruia cetățenii vor putea să economisească pentru pensie. Acesta va putea fi oferit de o gamă largă de întreprinderi financiare din întreaga UE. PEPP (…) va fi disponibil în completarea sistemelor de pensii publice și ocupaționale, alături de sistemele de pensii private existente la nivel național”, spun cei de la Comisia Europeană.

Proiectul de lege inițiat de Guvern și adoptat acum de Parlament prevede ca plata pensiei aferente unui cont sau sub-cont național din România să înceapă la cererea participantului, fie de la data împlinirii vârstei standard de pensionare, fie de la data pensionării de invaliditate, iar contribuțiile la PEPP sunt deductibile fiscal.

”Proiectul de lege vizează punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1238 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind un produs paneuropean de pensii personale (PEPP), a unor prevederi din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor private. 

Regulamentul european prevede norme uniforme pentru înregistrarea, crearea, distribuția și supravegherea produselor de pensii personale (PEPP) care sunt distribuite în Uniunea Europeană, dedicate, în principal, cetățenilor care au contracte de muncă în mai multe state UE și care doresc un produs personal de pensie ușor de înțeles, cu aceleași condiții de funcționare în toate statele membre și cu costuri reglementate”, conform agenției de știri Agerpres.ro

Sursa. Stiri de Cluj.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS