<
Actualitate

Turda se alătură campaniei inițiate de Guvern prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor „Vinerea Verde”!

Matei Cristian, primarul municipiului Turda: „La nivelul orașului nostru am dovedit că suntem interesați de tot ce înseamnă dezvoltare și modernizare, iar atunci când vine vorba de protejarea mediului suntem pro inițiative smart. Drept dovadă, orașul nostru este singurul din țară cu transport urban public integral electric.

Prin urmare, susținem această inițiativă de mobilitate verde și încurajăm pe toată lumea ca de vinerea această să folosească mijloacele de transport alternativ, astfel încât să facem trecerea spre o mobilitate urbană cu emisii scăzute, cât mai aproape de ZERO.

Și pentru că vrem să facem parte din schimbare, în primă fază ne propunem ca cel puțin unul din patru angajați ai administrației locale să vină în fiecare vineri la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun și să renunțe astfel, pentru o zi, la autoturismul personal. Așadar, vineri spunem: Stop!Azi, mașina stă pe loc!

Astfel, vom continua să fim un exemplu pentru multe orașe din țară, iar efortul depus va fi în favoarea sănătății tuturor. ”

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS