„Ce ne trebuie nouă autobuze electrice? La iarnă ce ne facem? Dacă rămân împotmolite?” „Mai întâi să repare drumurile, apoi om vedea.” În urmă cu mai bine de cinci ani, mulți dintre oamenii din Turda, oraș de 60.000 de locuitori, nu își ascundeau scepticismul, atunci când primarul Cristian Matei le vorbea despre planurile sale de a introduce în localitate autobuze 100% electrice. Chiar și unii dintre colaboratorii apropiați se dovedeau destul de neîncrezători, ce le povestea edilul li se părea ceva de domeniul SF. Niciun municipiu care nu e reședință de județ nu avea transport public exclusiv electric.
Edilul a perseverat însă în visul de a aduce în Turda un sistem modern de transport, nepoluant. Încă de pe atunci își dorea să-i convingă pe concetățeni să circule mai puțin cu propriile autoturisme și să opteze mai des pentru transportul în comun sau biciclete, atunci când merg la muncă sau se deplasează prin oraș.
În decembrie 2019, Turda a devenit primul oraș din România cu transport public exclusiv electric. Prin accesarea de fonduri europene, primăria a cumpărat 20 de autobuze 100% electrice, moderne, dotate cu camere de supraveghere video, rampe speciale pentru persoanele cu dizabilități, aer condiționat, wi-fi și sistem de e-ticketing.
Primarul se mândrește că Turda este singurul municipiu care nu e reședință de județ cu propria companie de transport public 100% electric.
Totul a început în urmă cu patru ani, când Turda câștiga o competiție organizată la nivelul Comisiei Europene, în domeniul planificării mobilității urbane durabile (SUMP – Sustainable Urban Mobility Plans – Awards). Celelalte două finaliste au fost zona metropolitană Manchester (Marea Britanie) și Milano (Italia). Juriul a apreciat atunci viziunea și strategia de finanțare bine structurată, propuse de orașul românesc. Cu un an înainte, în 2017, primăria din Turda depusese cererea de finanțare europeană pentru patru coridoare de mobilitate urbană, proiect care prevedea modernizarea completă a arterelor de transport în comun, asfaltarea străzilor principale, achiziționarea de mijloace de transport în comun electrice, modernizarea stațiilor și crearea pistelor de biciclete.
„Am reușit să luăm premiul întâi european în 2018, pentru mobilitate urbană. Cu ocazia acestui proiect, am accesat 32 de milioane de euro din care 11 milioane de euro au fost 20 de autobuze complet electrice. Am fost nevoiți să facem o nouă firmă, un SRL dedicat transportului urban public. Și dacă la momentul respectiv aveam o terță firmă care făcea transportul public – o firmă privată din Municipiul Alba Iulia – azi avem transport public propriu, cu un SRL creat de UAT Turda și care funcționează la parametri performanți.
După doi ani de transport electric, mijloacele de transport pe care le-am cumpărat atunci se păstrează într-o stare foarte bună. Chiar dacă la momentul respectiv foarte multă lume nu avea încredere în autobuzele electrice, eu am fost persoana care a avut încredere, m-am dus până la capăt cu acest proiect. Și s-a dovedit a fi de mare succes. Probabil că, așa cum spuneau mulți prieteni, asta e cireașa de pe tort la Turda, acest transport public 100% electric”, vede primarul Cristian Matei (foto).În prezent, primăria are în plan crearea a noi coridoare de mobilitate urbană, pe axa nord-sud și est-vest și achiziția a încă 12 autobuze electrice. Numărul lor a reieșit în urma unui studiu de oportunitate, spune primarul. Toate cu bani europeni, la care se vor adăuga bani din PNRR.
Investiția a fost realizată prin proiecte finanțate de Uniunea Europeană, pe baza Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al orașului Turda. Scopul – reducerea semnificativă a poluării și crearea unui sistem de mobilitate urbană, prietenos cu mediul înconjurător.
„Încercăm să determinăm populația să circule tot mai puțin cu mașinile proprii, prin aceste coridoare de mobilitate urbană care prin proiectare sunt prevăzute cu piste de biciclete, absolut toate”, spune edilul.
Pe de altă parte, printr-un ONG de dezvoltare numit Comunitatea Urbană Arieș, urmează să fie amenajate piste de biciclete și între localitățile Mihai Viteazu, Turda și Câmpia Turzii.
Oraș sustenabil
În plus, localitatea este în curs de acreditare ca oraș sustenabil.
Municipiul Turda va trece printr-un proces de evaluare independentă realizat de către România Green Building Council (ROGBC) – Consiliul Român pentru Clădiri Verzi, coordonatorul European Energy Award din România, pentru a putea primi certificarea „Comunitate Sustenabilă”.
Certificarea „Comunitate Sustenabilă” European Energy Award este un sistem de management al calității și recunoaștere a eforturilor municipalităților și regiunilor, care sprijină autoritățile locale în introducerea de politici privind transparența decizională, comunicarea interdepartamentală,eficieLa începutul acestui an, Primăria Municipiului Turda a primit, în cadrul Galei Green Report, Premiul pentru Excelență pentru orașe sustenabile.
Proiecte de 480 de milioane de euro
„Toate proiectele pe care le-am derulat din 2016 încoace fac parte din categoria proiectelor inovative și care duc la sustenabilitatea Municipiului Turda”, explică primarul Cristian Matei. În primul său mandat, a încercat să rezolve cerințele cetățenilor și a inițiat proiecte europene pentru reparare/modernizare de drumuri, spital, școli, grădinițe.
„S-a dezvoltat o echipă foarte pragmatică, formată în majoritate din tineri și care acum a ajuns la o maturitate suficientă pentru a putea spune că procesăm mult mai ușor proiectele europene”, vede primarul din Turda.
Municipalitatea are în lucru 43 de proiecte pentru finanțare 2021 – 2027, care însumează 484 de milioane de euro. În 2014-2020, Turda a derulat 31 de proiecte, în valoare de peste 300 milioane de euro, la care s-a adăugat un proiect cu fonduri europene pentru infrastructură apă și canal, în valoare de 181 de milioane de euro.
„S-au investit bani serioși la Turda. Noi suntem încă în derularea etapei de finanțare europeană 2014- 2020. Suntem pregătiți cu toate studiile de fezabilitate, cu PUZ aferente unor zone pentru deschiderea unui aqua parc, pe 17 hectare, o investiție de circa 28-30 milioane de euro. De asemenea, Salina Turda ne va duce 1,5 milioane de vizitatori anual”, spune primarul.
O nouă sală polivalentă urmează să fie inaugurată în acest an în oraș. „Această sală am prins o într-un proiect – Turda e centrul unei experiente unice. Fiecare obiectiv pe care am reușit să îl reabilităm cu fonduri europene este unic în felul lui”. Castrul roman, obiectiv istoric ce are peste 2000 de ani, se întinde pe 32 de hectare, se află în plin proces de renovare, modernizare și simulare a vechii cetăți din municipiul Turda.
Oameni și firme mici încep să se mute din Cluj în Turda
Edilul a vorbit și despre fenomenul relocării din Cluj, către zona Turda.
„Suntem un municipiu de rang 2, cel mai mare municipiu care nu e capitală de județ. Avem circa 60.000 de locuitori, avem o rată foarte mare de absorbție din eco-metropolitanul Cluj, care este foarte înghesuit. Încep relocările atât ale persoanelor fizice, ale familiilor, cât și ale obiectivelor economice, respectiv industrii mici, nepoluante, care încep să apară ca sateliți ai Municipiului Turda, sau chiar în localitățile limitrofe orașului Turda, în comunele mai mari din jurul orașului”, a declarat edilul municipiului.nța energetică.