<
Actualitate

Tu știi ce să faci dacă găsești un element de muniție neexplodată?  

Miercuri dimineața, un cetățean corect informat a acționat corespunzător și a sunat imediat la numărul unic de urgență 112, pentru a anunța că a descoperit un element de muniție.

Ajunși la fața locului, pirotehniștii au identificat muniția ca fiind un proiectil exploziv de calibru 100 mm care a fost ridicat, transportat și depozitat în condiții de siguranță pentru a fi distrus ulterior.

Pe această cale pompierii sălăjeni vă recomandă respectarea regulilor de comportare pentru prevenirea accidentelor cauzate de muniții neexplodate și anume, SE INTERZICE:

– atingerea muniţiilor cu mâna sau alte obiecte;

– lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;

– introducerea muniţiilor în foc;

– demontarea focoaselor sau altor părţi componente;

– joaca copiilor cu diferite muniţii ca: grenade, focoase, cartuşe, proiectile sau alte elemente pirotehnice;

– ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în încăperi sau locuinţe, o simplă mişcare a muniţiei din poziţia în care se găseşte poate declanşa o explozie.

În cazul în care descoperiți elemente de muniție neexplodate sau luați la cunoștință despre existența lor, trebuie să anunțați imediat la numărul unic de urgență 112 structurile abilitate în gestionarea acestui risc.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS