<
Actualitate

Trenul Regal a poposit și la Câmpia Turzii  

Vineri, 14 octombrie 2022 gara din Câmpia Turzii a fost arhiplină, foarte mulți locuitori, cu mic cu mare, au așteptat cu nerăbdrare sosirea trenului regal. Trenul Regal a sosit în gară cu exactiatea unui ceas elvețian la ora 14.08. Majestatea Sa Margareta, Custodele Casei Regale, și Alteța Sa Regală Principele Radu, împreună cu Alteța Sa Regală Principesa Sofia au fost primiți pe acordurile muzicale a marșului Carol, de către d-nul Dorin Nicolaer Lojigan primarul municipiului Câmpia Turzii Așa cum este obiceiul la români Altețele Regale au fost întâmpinați cu pâine și sare. Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu au salutat călduros copiii dar și pe locuitorii aflați în gară.

Trenul Regal va mai opri la Aiud, Teiuș și Alba Iulia, unde sâmbătă 15 octombrie 2022, cu ocazia Centenarului Încoronării vor avea loc o suită de evenimente. De altfel anul 2022 a fost declarat anul Centenarului Marii Uniri. Acest moment a fost unul istoric pentru Câmpia Turzii, au fost mulți oameni în vârstă emoționați, cu lacrimi în ochi, a fost o primire călduroasă a cetățenilor din Câmpia Turzii.

Centenarul Încoronării, este un moment de mare însemnătate pentru istoria națiuni române. Acum o sută de ani, mai exact la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Regele Ferdinand și Regina Maria au devenit primii regi ai României Mari.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS