Următoarele extrageri loto vor avea loc duminică, 17 septembrie 2017, sub titulatura „Tragerile Speciale Aniversare 111 ani”, cu prilejul aniversării a 111 ani de la înființarea Loteriei Române.
Toți jucătorii vor avea șanse duble de câștig, deoarece pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40, cu același bilet, se va participa la două trageri: tragerea principală și tragerea suplimentară.
Mai mult de atât, fiecare tragere suplimentară are o suplimentare a fondului de câștiguri al categoriei I, după cum urmează: 150.000 lei la Loto 6/49, 75.000 lei la Joker, respectiv 50.000 lei la Loto 5/40.
La tragerile loto de duminică, 10 septembrie 2017, Loteria Romana a acordat aprox. 20.000 de câștiguri, în valoare de peste 1,6 milioane lei.
La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 1,9 milioane lei (peste 415.000 euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 160.000 de lei.
În urma tragerii Joker de duminică, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de aprox. 9,2 milioane lei (peste 2 milioane de euro). Pentru Noroc Plus, reportul categoriei I este de aprox. 60.000 lei.
La Super Noroc, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 23.000 de lei.