„Te iubesc acuma peste câteva minute no sa mai fiu sa ști ca te iubesc și îmi pare rău. Ce Tam făcut pana acuma rămas bun la toți amei dragi nu mai pot sa sufăr asa”, este ultimul mesaj postat de un tânăr din Câmpia Turzii înainte de a-și pune capăt vieții.
Vestea sinuciderii a căzut ca un trăznet asupra familiei și prietenilor tânărului.
Dumnezeu să-l ierte, condoleanțe familiei.
Update
La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit decedat prin spânzurare, în curtea unui imobil din comuna Luna.
Polițiștii deplasați la fața locului au constat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 22 de ani, pentru care echipajul medical a pronunțat, din nefericire, decesul.
Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul ar fi decedat prin spânzurare, pe corpul acestuia nefiind evidențiate alte urme de violență.
Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului și circumstanțelor în care a avut loc evenimentul.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.