<
Actualitate

Tradiții și obiceiuri de Sf. Nicolae

Fetele nemăritate fac asta pentru a-și întâlni cât mai repede ursitul. În seara zilei de 5 decembrie, Moș Nicolae vine la copiii cei mai cuminți și le umple ghetuțele cu dulciuri și jucării.

Care sunt cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae

Tradiții și obiceiuri de Sf. Nicolae. Conform calendarulortodox.ro, Sfântul Nicolae, în credința populară, este cunoscut și sub numele de San-Nicoară. El este cel care păzește soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el, pentru a ajunge la tărâmurile de miazănoapte și să lase lumea fără căldură și fără lumină. In unele zone ale țării, de Sfantul Nicolae oamenii aduc în casă cregunțe de pomi fructiferi pe care le păstrează în apa lângă icoane.

Legenda spune că dacă aceste crengute vor inflori până pe 31 decembrie, anul care vine va fi unul plin de roade și bucurii. În alte regiuni fetele se adună în ajunul sărbătorii pentru a face plăcinte, iar seara, la ora nouă fix, băieții le vizitează și pornesc o petrecere de pomină.

La sate, în ziua de Sfântul Nicolae, băieții tineri se organizează în cete și aleg casa unde vor repeta colindele de Crăciun și de Anul Nou. Oamenii spun că iarna începe cu adevărat acum, de Sfantul Nicolae, acesta este motivul pentru care, de obicei, ninge pe data de 6 decembrie. Se spune că atunci Moșul își scurtură barba sură și începe să ningă. Dacă nu începe a viscoli, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

Cum își dă seama Moș Nicolae dacă un copil a fost cuminte sau nu

Cu siguranță cea mai iubită tradiție de Sfântul Nicolae este cea din seara de Ajun, când Moș Nicolae vine cu daruri pentru fete și băieți cuminți. Conform tradițiilor din popor, se spune că Moș Nicolae își poate da seama dacă un copil este cuminte sau năzdrăvan, uitându-se pe geamul casei lor, pe parcursul anului. El este înfățișat ca un bătrân cu barba albă, care poartă un sac în spate, unde are pregătite cadourile pentru copii.

Mai mult de atât, Moș Nicolae are la el un caiet unde sunt scrise numele tuturor copiilor din lume, împărțite pe două coloane – cuminți și obraznici. În seara de 5 decembrie, toți copiii își curăță și lustruiesc ghetuțele, pantofiorii și cizmele, pentru ca Moșul să pună în ele dulciuri, jucării și alte cadouri iubite de cei mici. Se spune că dacă nu ești cuminte, Moș Nicolae îți va lăsa în ghetuțe o nuielușă sau cărbuni, semn că trebuie să îi asculți pe părinți și bunici.

Ce alte tradiții și obiceiuri sunt de Sfântul Nicolae

Tradiții și obiceiuri de Sf. Nicolae. Chiar dacă Moș Nicolae este mereu grăbit să ajungă la copiii din întreaga lume, el își face timp să asculte și dorințele fiecărui copil în parte. Legendele românești spun că Moș Nicolae apare pe un cal alb și îi ajută pe toți cei nevoiași, orfanii și văduvele. De asemenea, Sfântul Nicolae este considerat stăpânul apelor, salvează corabierii de la înec și îi protejează pe soldați, în timp de război.

Din bătrâni aflăm faptul că Sfântul Nicolae se mai serbează și pentru ajutor la boli și lovituri, dar și pentru sprijin acordat în orice situații. Totodată, în noaptea de Sfântul Nicolae, tradițiile românești vorbesc și despre ritualuri magice, farmece și prognosticuri meteorologice. Legenda spune că în nopțile de sărbători, când cerurile se deschid, Sfântul Nicolae poate fi văzut stând de-a dreapta Domnului.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS