În ajun de Sâmedru (Sfântul Dumitru), în satul românesc, feciorii aprindeau focuri ritualice pe dealuri, la răspântii de hotare și la margini de ape. Era un ceremonial nocturn de înnoire a timpului calendaristic și la care participa întreaga suflare a satului.
Femeile aduceau ofrande de pâine, colaci și fructe, pe care le dăruiau copiilor, fetelor și flăcăilor. Peste foc săreau fetele și feciorii, pentru a fi purificați și feriți tot anul de boli și rele. Prin acest gest colectiv, inițiatic, tinerii se pregăteau și pentru trecerea spre o altă formă existențială, aceea a căsătoriei, a întemeierii unei familii. Aici, la lumina focului, sătenii se ospătau, apoi se prindeau în „jocul de Sâmedru”, care invoca norocul și prosperitatea noilor familii care urmau să se întemeieze de câșlegi.
La plecare, luau tăciuni aprinși pentru a-i arunca pe hotare și livezi, pentru rod bogat, după cum aflăm din volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania – Sărbători, credințe, rituri, mituri”, autor etnolog Maria Bocșe (apărut în anul 2007, cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj).
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
