„Trăim perioade atipice, în care lucrurile obișnuite se fac puțin altfel. Totuși, tradiția milenară a Mărțișorului, va rămâne mereu aceeași, indiferent de problemele care se abat asupra omenirii.
Simbolul primăverii, al vieții și al iubirii, mărțișorul îl dăruim și astăzi, cu drag, persoanelor speciale din viața noastră.
Continuați să aveți grijă de dumneavoastră și nu neglijați mesajele de interes public lansate de autorități! Doar așa vom putea duce la îndeplinire demersul: „Om cu om, oprim pandemia!” a spus Dorin Nicolae Lojigan.