Potrivit datelor Prefecturii Cluj, toate cele 443 de școli și grădinițe din județ se află în scenariul 1 de funcționare, care le permite elevilor să participe fizic la cursuri.
Pentru pregătirea școlilor, conducerile acestora au în vedere următoarele aspecte:
– organizarea și întreținerea spațiilor astfel încât să asigure distanțarea de minim 1 metru. În situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maximă posibilă, inclusiv amplasarea optimă a mobilierului școlar,
– stabilirea circuitelor funcționale,
– organizarea spațiilor de recreere,
– evaluarea necesarului de resurse umane,
– asigurarea materialelor de curățenie, igienă și dezinfecție,
– asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecție pentru elevi și personal.
Scenariile de funcționare, actualizate în fiecare zi de vineri
Scenariile de funcționare ale școlilor și grădinițelor se vor actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcție de situația epidemiologică, raportată de DSP Cluj.
Atât profesorii, cât și restul angajaților din școli au obligația de a purta mască în permanență în cancelarie, în timpul deplasării în incinta școlii și în timpul pauzelor, dar și în sălile de clasă. Excepție se face atunci când procesul de predare impune un contact vizual complet, caz în care trebuie folosite vizierelor.
În cazul elevilor din învățământul special, masca de protecție are caracter de recomandare adaptată specificului procesului educațional și nu reprezintă o obligație, potrivit autorităților.
Desfășurarea orelor de educație fizică și sport în sălile de sport sau în spații interioare, fără ca masca să fie obligatorie, în condițiile încare incidența cazurilor de Covid-19 este mai mică decât 2 infectări la mia de locuitori.
Când rata incidenței depășește 2/1000 de locuitori, orele de educație fizică și sport se desfășoară doar în exterior, fără ca masca să fie obligatorie. Încă o excepție se face în cazul preșcolarilor, care nu au obligația de a purta mască în timpul orelor de educație fizică, indiferent de rata incidenței cazurilor de Covid-19.
Festivitățile de început de an școlar sau universitar sunt permise doar dacă sunt organizate în exterior și dacă durează maxim 1 oră și jumătate, iar masca e obligatorie.