<
Actualitate

Toamna Arieșană 2020 și-a desemnat câștigătorii

Marți, 1 decembrie de la ora 16,00 a avut loc festivitatea de premiere a celei de-a IX a, ediții a  Festivalului online de cânt popular Toamna Arieșană 2020. Acest eveniment organizat de Asociația Civică pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară a fost unul online, în condițiile pandemice Covid 19.  La startul acestui festival s-au aliniat 24 de copii din categorii de vârstă diferite, 6-7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, 12-13, ani și 15-18 ani,  iar ei provin din  Cluj, Mihai Viteazul, Turda și Câmpia Turzii.

Concurenții au avut de trimis filmulețele cu înregistrările  cu melodiile interpretate iar după centralizarea lor au fost trimise juriului. Prestațiile interpretative  ale copiilor au fost atent analizate de către  un juriu de profesioniști și care  ne jurizează de câțiva ani în mod voluntar, le mulțumesc pe acestă cale.  Juriul a fost alcătuit din,  d-na lector universitar dr. Simionescu Marina,  d-nul lector universitar dr. Simionescu Mircea și solista de muzică populară d-na Diana Lupuț. Acest festival a fost finanțat de către d-nul Rus Florin, care e plecat cu familia din Câmpia Turzii și stabilit în Franța. În numele copiilor le aducem sincere mulțumiri. Festivitatea de premiere a fost oficiată de câștigătoarea ediției anterioare 2019 a Festivalului de cânt popular Toamna Arieșană

Dar cum orice concurs au și câștigători aceștia sunt:

Categoria  6-7 ani

  • Premiu de popularitate: Oana Maria, Câmpia Turzii
  • Premiu de originalitate: Duca Laura, Câmpia Turzii
  • Premiul Special al juriului: Urcan Carla Teodora, Câmpia Turzii
  • Locul III. Oțel Alexia, Câmpia Turzii
  • Locul, II. Tothăzan Doris, Câmpia Turzii
  • Locul I, Mureșan Lucas, Cluj

Categoria 8-9 ani

  • Premiu de popularitate: Călugăr Nicolle, Câmpia Turzii
  • Premiu de originalitate: Gyarmati Ștefania, Câmpia Turzii
  • Premiul Special al juriului: Trif Maria, Câmpia Turzii
  • Locul, III. Ciubuc Larisa, Câmpia Turzii
  • Locul, II. Trif Andreea, Câmpia Turzii
  • Locul, I. Vîtcă Manuela, Mihai Viteazul/Cluj

Categoria 10-11 ani

  • Premiu de popularitate: Jomolean Maria, Câmpia Turzii
  • Premiu de popularitate: Măhălean Alexandra, Cluj
  • Premiu de originalitate: Pașcalău Sara, Cluj
  • Premiu de originalitate: Coța Maria, Turda
  • Premiu Special al juriului: Urcan Ana Maria, Câmpia Turzii
  • Premiul Special al juriului: Lascău Marco, Câmpia Turzii
  • Locul, III. Moldovan Denisa, Câmpia Turzii
  • Locul, II. Cristurean Maya, Câmpia Turzii
  • Locul, I .Ghip Maria Ionela, Cluj

Categoria, 10-12 ani

  • Locul, II. Tescar Alicia, Câmpia Turzii
  • Locul, I.Anca Carla Patricia, Câmpia Turzii

Categoria, 15-18 ani

  • Locul, I Ceclan Carmen, Câmpia Turzii

Premiul pentru cel mai frumos și autentic costum  popular i s-a atribuit d-șoarei,

  • Vîtcă Manuela, Mihai Viteazul/Cluj

Marele trofeu Toamna Arieșană i a fost atribuit d-șoarei,

  • Pop Gabriela, Câmpia Turzii

 

Coordonator activitate, voluntar Lăcătuș Nicușor

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS