„A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti”, așa își începea Petre Ispirescu povestioara lui…
…așa povestesc și bunicii din cadrul 𝗖𝗼𝗺𝗽𝗹𝗲𝘅𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘀𝗲𝗿𝘃𝗶𝗰𝗶𝗶 𝘀𝗼𝗰𝗶𝗮𝗹𝗲 𝗖𝗮𝗺𝗽𝗶𝗮 𝗧𝘂𝗿𝘇𝗶𝗶, despre timpul liber petrecut într-un mod util și plăcut alături de personalul centrului.
Activități post pandemie de susținere duhovnicească și spirituale împreuna cu preotul comunității din Câmpia Turzii. Rugăciune comună si slujbă de iertare a păcatelor în perioada postului. Pricesnele au adus o alinare și bucurie în sufletele participanților asigurand o atmosferă minunată de relaxare și liniște , de care toți avem nevoie în aceste zile…
𝙎𝙥𝙤𝙧𝙩 𝙡𝙖 𝙫𝙖𝙧𝙨𝙩𝙖 𝙖 𝙩𝙧𝙚𝙞𝙖? Da.
Sportul este benefic oricând dar cu atât mai mult la vârsta a treia, când corpul nostru trece prin numeroase modificări și este mai vulnerabil la boli. Unii specialiști spun chiar că deteriorarea organismului odată cu înaintarea în vârstă ar fi mult mai accelerată la persoanele sedentare. Beneficiarii Complexului Servicii Sociale Câmpia Turzii profită din plin de mișcările de aerobic, demonstrând u-ne că vârsta este doar o cifră. 𝐏𝐫𝐞𝐭𝐮𝐢𝐦 𝐯𝐢𝐚𝐭𝐚!!!