Tichete sociale, pentru susținerea copiilor în grădinițe
📃Baza legală: Acestea sunt acordate conform Legii nr. 248 din 28 octombrie 2015 , privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificarile si completarile ulterioare
✅Beneficiari:
Copiii din familiile care au stabilit dreptul la alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat. Stimulentul se acordă din oficiu, odată cu stabilirea dreptului de alocaţie pentru susţinerea familiei, sau după acordarea acestuia, persoanei care este şi titularul alocaţiei pentru susţinerea familiei.
❗Prin excepţie, stimulentul educaţional se acordă şi copiilor aflaţi în îngrijirea persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depăşesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei (633,90 lei /membru de familie). În acest caz, stimulentul educațional se acordă la cerere.
⚠️Important
– Stimulentul educaţional se acordă numai pentru copiii înscrişi într-o unitate de învăţământ preşcolar, conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
– Valoarea unui tichet social pentru grădiniță, este de 0,2 ISR exprimat în lei ( adică 119,6 lei ).
– Pentru a beneficia de stimulent educațional, copiii au obligația frecventării regulate a grădiniței, fiind admise numai absențe motivate în baza unor scutiri medicale (care să nu depăşească 50% din numărul total de zile de grădiniţă dintr-o lună) sau învoiri de către părinţi ( cel mult 3 zile pe lună).
– Tichetele vor putea fi folosite exclusiv pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, articole de îmbrăcăminte şi/sau rechizite.
ℹ️Informaţii privind întocmirea şi depunerea dosarul:
la sediul Direcției de Asistenţă Socială, str. 1 Decembrie 1918, nr. 4
luni – joi, între orele 8:00 –16:00
vineri, între orele 8:00-13:30
telefon 0264-366396, 0364-135725
Direcția Relații cu Comunitatea