Astăzi, curtea Spitalului „Dr. Cornel Igna” a fost scena unor emoții transpuse prin muzică de către Fanfara Promenada și solista, Gabriela Pop.
Evenimentul a fost un cadou muzical pentru pacienți, dar și pentru personalul medical care, de la începutul pandemiei, a fost în prima linie a luptei anti-COVID-19.
O adevărată terapie prin muzică, trăiri și emoții, în câteva minute de recital.
„Ne pasă de comunitate, de medici, de personalul medical și de persoanele aflate în spitalul nostru, iar micro-recitalul de fanfară a fost un cadou și, totodată, o vindecare a sufletului, pentru niște oameni stresați, obosiți și bolnavi.
Mă bucură prezența persoanelor în curtea Spitalului și mă bucură că am putut oferi acest cadou persoanelor care muncesc sau sunt tratate aici.
Mulțumiri speciale Fanfarei Promenada pentru implicarea în acest proiect de suflet, special pentru pacienți și personalul medical”, a declarat Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul Municipiului Câmpia Turzii, prezent la eveniment.
De asemenea, la micro-recital au asistat personalul spitalului, managerul – Adrian Antal, precum și pacienții internați.
Direcția Relații cu Comunitatea.