<
Actualitate

Tentativă de Cartea Recordurilor, la Turda

Tentativă de Cartea Recordurilor, la Turda

Tentativă de Cartea Recordurilor, la Turda

În cadrul manifestărilor programate în desfășurătorul Festivalului Incluziunii Sociale și a Toleranței, eveniment în curs de desfășurare la Turda, sâmbătă, 227 mai, de la ora 14, în Parcul central din localitate, zeci de elevi de la școlile gimnaziale și de la Clubul Copiilor, din oraș, participă la o tentativă de stabilire a unui record de lungime pentru benzi desenate.

Copiii participanți vor trebui să exprime, în trei ore, un mesaj de toleranță și integritate, formulat prin mijloace specifice artei plastice, pe o bandă de hârtie, lungă de 50 de metri, cu o lățime de 1,07 metri. Prin acest demers, organizatorii Festivalului Incluziunii Sociale, respectiv Fundația Caritabilă Sfântul Daniel, din Turda, în parteneriat cu Primăria municipiului, prin Direcția de Asistență Socială, Asociația Casa Colecțiilor, din localitate, Centrul pentru Afaceri Solidare SRL București, în colaborare cu Banca Regională pentru Alimente Cluj și cu societatea comercială La Lorraine SRL, intenționează să transmită un mesaj de sprijin copiilor romi din comunitatea turdeană.

Festivalul IncluziuniiSociale a debutat vineri, 26 mai, cu un program artistic cu leit-motivul ”Multiculturalitate prin dansuri tradiționale autohtone. Pe scena amplasată în Parcul Central Turda au evoluat, în ordine, ansamblurile Clubului de Dans Sportiv Potaissa Turda,   Búzakalász – Búzakoszorú – Târgu Mureș, Măgureanul – Măgura Ilvei, județul Bistrița Năsăud și ansamblul comunității rome din Turda.

La încheierea primei zile a festivalului, organizatorii au oferit asistenței și partiipanților 3200 de sarmale.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS