În curând, posesorii mașinilor care vor tranzita statele Uniunii Europene s-ar putea să plătească taxe de drum în funcțiile de emisie poluante ale mașinilor deținute. Așadar, cu cât mașina este mai veche, cu atât vigneta sau taxele de autostradă vor fi mai mari.
Această lovitură pentru posesorii de autovehicule vechi vine de la Comisia Europeană, susținută de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Se urmărește taxarea dură pentru posesorii de vehicule vechi pentru a-i împinge spre achiziționarea unor vehicule noi
„Orice taxare a utilizării drumurilor care nu ia în calcul emisiile reale de noxe va duce la «sub-optimizarea» parcului auto”, a menţionat ACEA într-un document.
Conform Reuters, statele membre ale UE nu vor fi obligate să taxeze în funcție de normele de poluare, dar doresc ca o astfel de măsură să fie aplicată în întreaga Uniune.
La finalul lunii vom afla decizia acestei propuneri, atunci când Parlamentul European va discuta despre aceasta, iar în cazul în care va fi aprobată, membrele UE își vor da sau nu acordul pentru măsura care înseamnă că o mașină Euro 3 să achite o taxă de drum mai mare decât posesorul unei mașini Euro 5.
