<
Actualitate

Târgul de Științe” la Școala Gimnazială Teodor Murășanu din Turda!

Școala Gimnazială Teodor Murășanu Turda este un mediu de învățare care pune mereu pe primul lor dezvoltarea multilaterală a elevilor și facilitarea unor experiențe educaționale care să îi ajute pe aceștia să își descopere și consolideze pasiunile în formare.
Tocmai din acest motiv, o să organizăm, în premieră în orașul nostru la acest nivel, un târg de științe pe model internațional cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Nu mai puțin de 50 de elevi de diferite vârste se vor grupa în echipe, sub coordonarea unui cadru didactic, și vor realiza experimente respectând cei 7 pași ai metodei științifice, adaptați pe nivelul lor de vârstă, cunoștințe și dezvoltare socio-emoțională.

Aceștia vor fi pregătiți, supravegheați și mentorați de Mirea Crina, Corovei Ana, Hădărean Mihaela, Pleșoiu Viorica, Picovici Mariana, Deteșan Mihaela, Ilieș Simona ,Drăgan Maria,Calugăr Iuliana și Gore Alina.
Mai mult, proiectul este realizat în așa mod încât să fie de folos și altor entități educaționale. Toate experimentele vor fi încărcate video și vor fi însoțite de o fișă care detaliază modalitatea de realizare pe site-ul proiectului: www.targuldestiintetmturda.ro .

“Educația este pentru toți, iar misiunea școlii este aceea de a asigura un mediu incluziv prin care toleranța, solidaritatea și convivialitatea se unesc într-un punct comun: cunoașterea.

Considerăm că fiecare elev are valoare, este unic și totodată reprezintă o provocare prin setea lui pentru cunoaștere. O școală trebuie să fie imaginată și conturată prin următoarele atribute:

Școala este destinată părinților și tutorilor care se implică activ în educația copiilor lor;
Școala este mediul în care toți elevii se împlinesc și ating standarde înalte;
Școala este locul în care copiii asimilează informațiile necesare situațiilor cotidiene;
Școala oferă legătura între copii, comunitate și familie;
Școala Gimnazială Teodor Murășanu, prin personalul și resursele sale asigură profesionalism, astfel îndeplinind toate atributele enumerate” – ne transmite directorul școlii, doamna Gianina Matei.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro.

Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS