Militarii Batalionului 814 Tancuri au executat activități de instruire în poligonul Bogata împreună cu un „pluton” de jurnaliști. Tanchiștii au fost gazda unei secvențe a „Cursului pentru jurnaliști care transmit din zone de conflict”, ediția 2021.
Astfel, reprezentanții presei au avut ocazia sa vadă, pentru o zi, cum e să fii tanchist. După ce s-au echipat cu combinezon și beretă neagră, sub îndrumarea militarilor turdeni, au învățat despre tancul T 55, au observat un exercițiu de conducere a tancului, din interiorul acestuia, și au asistat la o ședință de tragere. Toate activitățile au avut ca scop familiarizarea cursanților cu tehnica de luptă și activitățile specifice unui poligon de tragere.