<
Actualitate

Tânără bătută-măr vis-a-vis de sediul Poliţiei Câmpia Turzii

Iuliana e o tânără în vârstă de 29 de ani – pirpirie de înălţime, dar cu forme „rubensiene”, apetisante – care locuieşte în localitatea turdeană Luna.
Aceasta spune că munceşte la o firmă de salubritate, cu sediul în Câmpia Turzii, şi este deseori detaşată la lucru şi în municipiul Cluj-Napoca. Astfel, după o zi de muncă la Cluj-Napoca, femeia a fost atacată la coborârea din microbuz de Emil, un coleg de muncă, supărat că îl reclamase la şefi şi urma și la poliţie pentru hărţuielile la care a fost suspusă de către acesta.
Culmea, la incident a participat chiar şi soţia pofticiosului, dornică să demonstreze că tânăra delirează – dar şi pentru a face dovada, cu orice preţ, a trăiniciei familiei sale!
Având vânătăi evidente pe corp s-a prezentat, la începutul acestei săptămâni, la I.M.L.Cluj, nerăbdătoare să se supună consultului medicilor legişti pentru a-i fi eliberat un certificat care să dovedească agresiunea la care a fost supusă de către Emil, un bărbat în vârstă de 42 de ani. Iuliana spune că n-a mai suportat avansurile insistente ale colegului său de la firma de salubritate – făcute în termeni brutali şi pornografici – aşa că s-a plâns, pentru început şefilor şi l-a ameninţat că o va face şi la poliţie, fapt care l-a enervat la culme pe acesta.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS