<
Actualitate

Tânăr de 18 ani, din Mihai Viteazu, a căzut cu mașina intr-o râpă de 3 metri

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Mihai Viteazu, care se deplasa cu un autoturism din direcția localității Valea Ierii înspre Băișoara ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, mașina părăsind partea carosabilă, ajungând în albia râului Valea Ierii.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea tânărului care conducea autoturismul și a altor doi pasageri, tinerii în vârstă de 18 și 23 de ani, ambii din comuna Iara.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat concentrația de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.De asemenea, verificările efectuate au condus la stabilirea faptului că tânărul nu deținea permis de conducere, iar autoturismul condus de acesta nu era înmatriculat, având aplicate plăcuțe de înmatriculare false.

În cauză sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neîmatriculat și cu numere false.

Sursa: apuseni.info

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS