<
Actualitate

Sute de elevi din Turda au participat la ateliere gratuite în cadrul proiectului EDUPASS

În cadrul proiectului „EDUPASS – Pașaportul pentru Carieră” inițiat de Fundația Părinți din România, sute de copii din comunități defavorizate au participat până acum la ateliere de inițiere în arta fotografică, ateliere de ciocolată, ateliere de make-up și altele, organizate cu scopul de a-i ajuta să-și descopere și să-și valorifice potențialul pentru un viitor mai bun.

„Educația este cheia pentru deschiderea porților unui viitor mai bun. Prin proiectul EDUPASS, ne dorim să oferim acestor tineri șansa de a-și descoperi pasiunile și de a se dezvolta într-un mediu care îi sprijină și îi încurajează. Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut în această inițiativă și care cred în potențialul acestor copii minunați, iar mulțumiri speciale merg către doamna director Prof. Daniela Bulgarov, partenerului instituțional, Primăria Municipiului Turda, domnului Primar Cristian Matei și doamnei Viceprimar Prof. Daniela Pîrlea, doamnei profesoare Monica Bia de la Școala Gimnazială Turda și Camelia Mic de la Centrul Multifuncțional Turda, pentru suportul și implicarea de care au dat dovadă”, spune Cristina Grigore.

După ce în prima parte a proiectului, 55 de elevi de la Școala Profesională Poiana Turda au avut ocazia să participe la diferite ateliere, acum a venit rândul elevilor din alte două școli să învețe despre diferite posibilități de carieră, prin intermediul atelierelor.

Săptămâna trecută, 160 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Horea, Cloșca și Crișan” Turda au participat la un atelier interactiv de inițiere în arta fotografică, realizat de Ștefan Bartiş și la un atelier de ciocolată realizat împreună cu cofetăria Friandise, coordonat de Veronica Szokoly.

De asemenea, 23 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” au participat la atelierul practic de inițiere în arta fotografică, realizat de Ștefan Bartiş.

„Atelierele de fotografie susținute la Turda au ca obiectiv principal orientarea copiilor în carieră, prin stimularea creativității și dezvoltarea lor personală. În cadrul lor ei își dezvoltă atenția la detalii, răbdarea și gândirea critică. Copiii au colaborat unul cu altul, au făcut schimb de idei și și-au oferit feedback constructiv. Astfel de inițiative sunt binevenite, deoarece pregătesc copiii pentru viitoarea lor carieră profesională”, spune Ștefan Bartiș, trainer și fotograf.

„Atelierele de ciocolată pe care le facem au intenția de a aduce mai aproape de copii procesul prin care se obține ciocolata naturală, adevărată. Dorim să îi învățăm pe copii să facă diferența dintre o ciocolată cu unt de cacao și o ciocolată care are în compoziție grăsime vegetală. Ne încântă reacțiile lor când descoperă că, plecând de la un tip de ciocolată și adăugând alune de pădure, merișoare sau stafide, întâlnesc gusturi și texturi diferite”, explică Veronica Szokoly, Pastry Chef Cofetăria Friandise.

Atelierele practice vor continua la această școală, dar și la altele. Peste 330 de elevi de la Școala Gimnazială „Avram Iancu”, Colegiul Tehnic Turda și Colegiul Agricol Turda participă, până în 14 iunie, la ateliere practice de ciocolată artizanală cu Cofetăria Friandise, ateliere de organizare petreceri cu Magda Bodea de la Ballon Mania și Boom Party, ateliere de make-up cu make-up artistul Gabriela Popescu. De asemenea, chef Cezar Munteanu, ambasadorul României „No Waste” din 2020, pe lângă workshop-uri interactive privind risipa alimentară, va găti împreună cu elevii masa festivă Garden Party de la Centrul Multifuncțional Turda, punând în practică conceptul de „zero waste” și reducerea risipei alimentare.

Despre EDUPASS

EDUPASS este un proiect realizat de Fundația Părinți din România ce își propune să identifice și să dezvolte potențialul și abilitățile elevilor cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani din zonele defavorizate, unde accesul la resurse și oportunități este limitat. Acești tineri, provenind din medii în care abandonul școlar este o realitate frecventă, au nevoie de sprijin și îndrumare pentru a descoperi cariera care li se potrivește și pentru a-și construi un viitor mai promițător.

Prin intermediul programului, 600 de elevi vor beneficia de un „permis de orientare în carieră”, oferindu-le oportunitatea practică de a participa la workshopuri și activități din domenii variate. Obiectivele proiectului includ realizarea a minim 20 de workshopuri practice, aplicarea bateriilor de teste pentru orientare școlară și profesională pentru minim 300 de elevi, realizarea unui ghid de orientare școlară și mentorat pentru 30 de profesori, organizarea unui Festival al Meseriilor și crearea unui model de bună practică replicabil la nivel național.

Proiect finanţat prin Fondul „EduCare Bosch” al Fundației Bosch România, implementat de Fundaţia Comunitară Cluj.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.edupass.ro.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS