Proiectul „Suflet de Copil”, organizat de Asociația pentru Mobilitate Socială și Educație Democratică, are ca scop estomparea fenomenului mult prea întâlnit: bullying-ul.
Proiectul urmărește prezentarea efectelor bullying-ului asupra elevilor de gimnaziu și modul în care aceștia pot contribui la stoparea sa. Activitatea se va desfășura în data de 16 Noiembrie 2021, cu ocazia Zilei Toleranței, în școlile din Turda și va avea în prim plan ore interactive cu elevii de gimnaziu. Prin urmare, ei vor afla ce anume cauzează bullying-ul, ce efecte are acest tip de intimidare asupra celor din jur, cum putem să combatem și cum îi putem ghida pe alții să acționeze contra bullying-ului.
Copiii își petrec mare parte din timp la școală, iar din păcate, acest fenomen este des întâlnit în colectiv, având efecte negative grave pe termen lung asupra sănătății psihicului acestora. Astfel că, Suflet de Copil, urmărește diminuarea comportamentelor agresive fizic și psihic din școli, pentru a le crea un cadru de studiu cât mai optim și sigur. Astfel elevii se vor putea concentra mult mai bine pe studii fără stresul social resimțit din cauza efectelor bullying-ului.
Proiectul Suflet de Copil este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow. Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplicat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă
„Bullying-ul e o problemă foarte mare, în special în rândul tinerilor, știm cu toții asta. E un fenomen care nu va fi stopat cu o acțiune sau două, dar care cu siguranță în timp poate fi ameliorat. Suflet de Copil este metoda noastră de a ne aduce contribuția în această acțiune. Dorim să intervenim acolo unde problemele încep să apară pentru primele dăți, și anume chiar din școala generală. Credem cu tărie că o intervenție la momentul potrivit, poate să schimbe foarte mult percepția și acțiunile pe viitor, a copiilor, legat de cum ar trebui să se raporteze la fenomenul de bullying indiferent sub ce formă îl întâlnesc.” – a declarat coordonatorul proiectului Mărincean Leonardo Mihai.
AMoS ED răspunde unui context cultural definit de lipsa de oportunități de dezvoltare a tinerilor din comunitate, misiunea sa fiind de a crea contextul pentru dezvoltarea potențialului uman. Proiectele sale au scopul de a crește gradul de mobilitate socială în rândul tinerilor din comunitate, oferindu-le susținere culturală și educațională. În cadrul inițiativelor, aceștia își formează deprinderi atât profesionale, cât și personale, încă din perioada liceului, competențe necesare pe piața muncii.
Date de contact: Leonardo Mărincean (Coordonator proiect) – 0770101315