Ministra Educației, Ligia Deca, s-a răzgândit cu privire la vacanța de Paște.Ministra Educației Ligia Deca anunță că s-a răzgândit și a anunțat că va da, totuși, două zile de vacanță la finalul lunii aprilie, pentru a lega o perioadă de 7 zile libere, în perioada Paștelui ortodox. În urmă cu aproape o lună, Deca a avizat structura anului școlar 2023-2024 fără vacanța de Paște.
„Probabil într-un timp scurt, săptămâna viitoare, vom da un ordin de ministru în așa fel încât vacanța școlară să se suprapună peste Paștele Ortodox”, spune Ligia Deca la România TV, citat de EduPedu.
Structura anului școlar viitor, 2023-2024, anunțată de Ministerul Educației și avizată în comisia de dialog social pe 14 februarie, are 36 de săptămâni, iar vacanța de primăvară din luna aprilie nu cuprinde nici Paștele Catolic, nici Paștele Ortodox, fiind pusă la mijlocul unei perioade de peste o lună distanță între cele două sărbători. O vacanță în plus de 2 zile nu va însemna scurtarea anului școlar la 35 de săptămâni în 2023-2024, dar oricum se va reduce numărul de zile de cursuri, în condițiile în care oricum România e pe locul 3 în rândul țărilor cu cele mai multe zile de vacanță, potrivit unui raport Eurydice.
Punte între 1 Mai și Paște, în 2024
Ministra Educației Ligia Deca a spus că pregătește un ordin de ministru prin care să dea liber și în zilele de 29 aprilie și 30 aprilie, adică luni și marți, deoarece 1 Mai care este zi liberă prin Codul Muncii pică într-o miercuri, vineri 3 Mai este liber tot prin Codul Muncii pentru că este Vinerea Mare înainte de Paștele Ortodox, iar joi, 2 Mai, cel mai probabil se va face punte cu cele două zile, punte care ar avea efect doar pentru angajații din mediul bugetar.„Anul școlar 2023 2024 este unul atipic, în sensul în care zilele libere de Paște sunt foarte aproape de zilele libere aferente sărbătorii zilei de 1 Mai. Adică, mai concret, 1 mai este miercuri – zi liberă, urmează 2 Mai care probabil se va face punte, 3 Mai este Vinerea Mare, sâmbătă și duminică este Paștele, luni este a doua zi de Paște, iar marți, 7 Mai este a treia zi de Paște și este zi liberă conform contractului colectiv de muncă în Educație. Asta înseamnă că sunt șapte zile libere deja grupate prin prisma zilelor libere pe care oricum le avem conform reglementărilor legal. A fost, din ce am văzut în societate această solicitare ca să suprapunem și vacanța școlară de Paște peste această perioadă și o să mai dăm lunea și marțea de dinainte de 1 Mai. Luăm în considerare aceste solicitări, și probabil într-un timp scurt, săptămâna viitoare vom da un ordin de ministru în așa fel încât vacanța școlară să se suprapună peste Paștele Ortodox. Oricum copiii erau acasă de Paște”, spune Ligia Deca.
În structura anului școlar viitor, 2023-2024, anunțată de Ministerul Educației, vacanța de primăvară va fi între 13-21 aprilie și nu cuprinde nici Paștele Catolic, nici Paștele Ortodox, fiind pusă la mijlocul unei perioade de peste o lună distanță între cele două sărbători.Ordinul de ministru pe care îl pregătește acum Ligia Deca nu prevede mutarea vacanței de primăvară când este Paștele Ortodox, ci crearea unei noi perioade de timp liber, de 7 zile consecutive, între 29 aprilie-7 mai 2024. Astfel, elevii și profesorii ar putea avea aproape o lună de zile fără cursuri, ci doar cu zile libere și activități din cadrul programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, în perioada 8 aprilie și 7 mai 2024, fiind perioade în care se regăsește săptămâna vacanței de primăvară, înainte și după care școlile pot plasa săptămânile „Școala Altfel” și „Verde”.