<
Actualitate

Structura anului școlar 2023-2024, pliată pe condițiile meteo din iarna viitoare!

Structura anului școlar 2023-2024, pliată pe condițiile meteo din iarna viitoare!

Structura anului școlar 2023-2024, pliată pe condițiile meteo din iarna viitoare!

În instituțiile învățământului preuniversitar anul școlar 2023 – 2024 va începe în 11 septembrie și se va încheia în 22 iunie, anul viitor. Potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Educației, perioada de circa nouă luni, pe care se întinde anul școlar are o structură alcătuită din cinci module de învățământ propriu-zis, între care s-au intercalat patru vacanțe.

Modulul 1 va dura de luni, 11 septembrie, până vineri, 27 octombrie; Vacanța de toamnă, ce va preceda modulul II, este programată între 28 octombrie și 5 noiembrie 2023;

Modulul 2, care începe luni, 6 noiembrie, se va încheia vineri, 22 decembrie 2023;

După vacanța sărbătorilor de iarnă (23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024), va începe cel mai ”gonflabil” modul din cele cinci ce alcătuiesc structura anului școlar 2023 – 2024.

Modulul al III-lea, care începe în 8 ianuarie, anul viitor, va avea o durată variabilă: Acest interval se va încheia, fie vineri, 9 februarie 2024, sau vineri, 16 februarie 2024, or vineri, 23 februarie 2024 ”după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ”; Măsura are la origine fixarea perioadei în care se va lua ”vacanța de schi” de o săptămână. Această vacanță trebuie stabilită înăuntrul intervalului 12 februarie – 3 martie 2024.

O profesoară, care predă la o școală din Turda, a explicat de ce ”vacanța de schi” nu se poate stabili la o dată unică, valabilă pentru toată țara: ”De exemplu, cadrele didactice din județul Cluj preferă, pentru schi, stațiunile montane italiene. Alții merg la schi în Elveția, Austria sau Slovacia”. Deci, pe lângă celebra constatare a nu mai puțin celebrului marinar Traian Băsescu, de la care tot românul a aflat că ”iarna nu-i ca vara” la stabilirea ”vacanței de schi” Ministerul Educației a dat mână liberă județelor și capitalei, deoarece iarna din Italia nu-i ca iarna din Elveția, care nu-i ca iarna din Austria, care, de asemenea, diferă de iarna din Munții Tatra!

Modulul 4, care va începe luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, în funcție de locul unde cadrele didacrice, părinții și elevii își vor consuma ”vacanța de schi” se va încheia vineri, 26 aprilie 2024;Vacanța de primăvară va debuta în 27 aprilie 2024 și se va încheia în 7 mai, anul viitor.

Elevii, părinții și cadrele didactice vor ”ataca ultima turnantă” a anului școlar miercuri, 8 mai, pentru a ajunge la finiș vineri, 21 iunie, 2024.  Vacanța de vară va dura din 22 iunie până în – 8 septembrie, anul viitor.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar 2023-2024, cu o durată de 34 de săptămâni, se va încheia în 7 iunie 2024. Elevii din clasa a VIII-a vor merge la școală 35 de săptămâni, pentru a încheia maratonul, presărat cu patru ”pauze de hidratare” în 14 iunie 2024.

Spre deosebire de anul școlar precedent, programele ”Școala altfel” și ”Săptămâna Verde” se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, în intervale de câte cinci zile lucrătoare consecutive. Cele două programe se planifică în module diferite.

Aceeași sursă care a oferit explicația în legătură cu termenele variabile la care se pot fixa începutul, respectiv sfârșitul ”vacanței de schi” consideră că Ministerul Educației cu greu putea găsi o structură mai neinspirată a anului școlar!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS