Vineri, 10 mai, în etapa cu numărul XXVIII, Sticla Arieşul Turda a primit vizita ultimei clasate, CS Iernut.
Turdenii au intrat bine în joc şi au reuşit să deschidă scorul în primul minut. După o acţiune pe partea dreaptă, Raul Vitan a trecut de un fundaş advers şi a centrat în faţa porţii iar Lemnaru a îndeplinit o simplă formalitate punctând pentru 1-0.
Paleoca a reluat, din doi metri, peste poartă o minge venită din corner (min.8), dar replica oaspeţilor nu a întârziat să apară. În minutul 14, Ursu a scăpat balonul şi Pop Adrian, atent, a trimis în poarta goală.
În minutul 32, Lemnaru a irosit şansa de a înscrie după ce a trimis din 6 metri puţin pe lângă poartă, iar în minutul 38 Salcău a scăpat singur cu portarul Botezan pe care l-a luat la ţintă.
Un minut mai târziu, după o acţiune prelungită de atac, Chişu a reluat fără speranţă pentru goalkeeperul oaspeţilor şi a înscris pentru 2-1.
În minutul 41, Chiş Paul a centrat de pe partea dreaptă, iar Paleoca a reluat cu capul, din 8 metri, lăsându-l fără replică pe Botezan.
Cu două minute înainte de finalul primului act, Bălaş l-a surprins pe Ursu cu un şut de la 25 metri şi a stabilit scorul la pauză: 3-2.
La şase minute de la reluarea partidei, Marcu a executat o lovitură liberă de la 35 metri, lateral stânga, şi Paleoca a reluat cu capul, din 8 metri, majorând diferenţa.
Oaspeţii, însă, n-au renunţat şi în minutul 60 Adrian Pop l-a lăsat fără replică pe goalkeeperul Ursu şutând la vinclul porţii pentru 4-3.
CS Iernut putea restabili egalitatea în minutul 65, dar mingea expediată de Kovacs de la 18 metri a trecut puţin pe lângă vinclul porţii.
Dan Florin şi Chiş Paul au irosit şansa de a majora diferenţa, iar ultimul cuvânt le-a aparţinut oaspeţilor. În minutul 81, Şuteu şi-a trecut numele pe lista marcatorilor şi a stabilit scorul final.
S-a încheiat 4-4 şi pentru Sticla Arieşul Turda urmează întâlnirea cu CFR 2 Cluj.