Remiză echitabilă între Sticla Arieşul Turda şi AFC Hărman
După surpriza neplăcută din prima etapă a returului, când a suferit o înfrângere în faţa celor de la Gaz Metan II, Sticla Arieşul Turda s-a întors pe teren propriu vineri, 8 martie, pentru întâlnirea cu AFC Hărman.
Pe o vreme frumoasă, numai bună de fotbal, meciul, care a contat pentru etapa cu numărul XVII, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Echitabil, am putea spune, dacă e să ne gândim la aspectul jocului.
La 10 minute de la startul partidei, Mugurel Buga, rămas singur cu portarul Pop, a reluat slab de la 11 metri, iar la faza imediat următoare turdenii s-au apropiat ameninţător de poarta lui Laszlo, dar şutul lui Bria a fost blocat de goalkeeperul oaspeţilor.
Au urmat minute bune în care mingea a circulat mai mult la mijlocul terenului şi niciuna dintre cele două formaţii n-a pus probleme în jumătatea adversă.
Cu puţin timp înainte de finalul primului act, Alupoaie a încercat vigilenţa portarului turdean, dar scorul a rămas neschimbat. La pauză, tabela de marcaj afişa 0-0.
La şapte minute de la reluarea partidei, Vasiloi a reluat, din poziţie bună, peste poartă, iar în minutul 54, Alupoaie a trimis înşelător de la 14 metri, dar Pop a fost la post.
În minutul 69, după o pasă primită de la Varodi, Salcău a reluat, din poziţie bună, pe lângă poartă.
În minutul 77, Indreica a executat bine o lovituă liberă, dar mingea a lovit bara. Un minut mai târziu, Varodi a reluat fără speranţă pentru goalkeeperul oaspeţilor şi a deschis scorul.
Cinci minute, atât a durat bucuria turdenilor! În minutul 82, Răduţoiu a pătruns pe partea dreaptă şi a trimis în faţa porţii pentru Leonte care a reluat cu capul şi a restabilit egalitatea.
S-a încheiat 1-1 şi Sticla Arieşul Turda se va deplasa, etapa viitoare, pentru confruntarea cu AFC Unirea Tăşnad.
Sticla Arieşul Turda se află pe locul VIII în clasamentul Ligii a III-a, Seria a V-a, cu un total de 25 puncte. Turdenii au 7 victorii, 4 remize şi 6 înfrângeri.
