Începutul acestui articol sună cam așa: „Dansatorii sunt instrumente, un fel de pian la care interpretează coreograful”, George Balanchine.
Ei bine, un astfel de dansator avem și noi în acest articol. Pentru că iubim tradiția românească, astăzi vrem să v-o prezentăm pe una dintre veteranele ( tânăra generație) dansului popular din Câmpia Turzii. Ștefana sau „Fana” cum o știe toată lume este de mai bine de 23 de ani în „slujba” dansului tradițional popular. A început să danseze de la vârsta de 15 ani și de atunci a dezolvat o pasiune extraordinară fața de folclor, port, tradiție. A făcut parte din elita dansatorilor la nivel de Câmpia Turzii, având prestanță, carismă și mult devotament. Orice apariție pe scenele din România și din afara țării era inedită, aducând acasă multe trofee și premii. Fana face parte din Ansamblul Folcloric „Ardeleana” condusă și acum de instructor coregraf Martinel Canta. Nu a fost îndrumată de o anume persoană către dans, ci a fost o simțire de moment… iată, după 23 de ani, această simțire persistă pentru Fana.
Când am întrebat-o de motivație, Fana ne-a spus ca există un amalgam de sentimente și un amestec de dragoste pentru folclor, dăruire și pasiune. Așa este cu siguranță, trebuie să o credem pentru că altfel nu ne explicăm prezența ei în ansamblu Ardeleana și acum.
Adrian Soporan: Cum era în trecut dansul? Cum este acum?
Ștefana Fekete: Din punctul meu de vedere parca timpul stă în loc și nu sunt trecuți atât de mulți ani, nu simt schimbări majore în relația cu această pasiune, sunt schimbate doar câteva personaje. Sunt pe drumul pasiunii de mulți ani, nu știu cât mai continui. Sincer nu iau în calcul varianta de a nu mai continua deci nu pot exprima încetare.
A.S: Ți-ai duce fetița la dansuri?
Ș.F: Dacă o să vrea și o să fie pregătită vreodată pentru această latura, da, o sa îmi susțin copilul neconditionat în această activitate. Un mesaj pentru tinerii care vor să meargă pe această latură: daca le place, să nu renunțe la frumos!
Cu siguranță mai sunt „veterane” (generația tânără) care sunt și acum în prim-planul dansurilor, și cât de curând vor apărea și ele aici!
Ideea de bază a acestor articole este de a promova tradiția și folclorul românesc precum și persoanale care poartă cu mândrie ia tradițională.