A fost introdusă pe lista sinteză a obiectivelor de investiţii (din cadrul subprogramului „Complexuri sportive” din Programul Naţional de construcţii de interes public sau social) „Reabilitare Stadion municipal „Mihai Adam”, str. Aurel Vlaicu, nr. 39, municipiul Câmpia Turzii”
Starea avansată de degradare a stadionului municipal din Câmpia Turzii este veche, administrația locală lovindu-se de un zid în vederea reabilitării lui din lipsa banilor de la bugetul local dar în special din pricina stării juridice a amplasamentului.
Arena de la Câmpia Turzii, azi Stadionul Municipal “Mihai Adam”, “monument istoric”, altădată mândria orașului, locul unde s-au desfăşurat peste 90 de ani de activitate sportivă, cu performanţe locale, cu performanţe judeţene, naţionale şi chiar internaţionale, declarat între timp monument istoric, datorită tribunei din lemn construită la începutul secolului XX, a cărei istorie este uimitoare, este astăzi într-o avansată stare de degradare.
După părăsirea echipei ISCT de către principalii finanțatori (patronii combinatului din Câmpia Turzii), a dispărut și interesul pentru Arena din Câmpia Turzii, care, ușor, ușor a devenit o paragină. Din nepăsarea și incompetența celor ce aveau sarcina de a o întreține, stadionul de la Câmpia Turzii a ajuns în 2020 într-o stare deplorabilă, stare care întruchipa întru totul starea societății românești, într-o perioadă în care posturile cheie de conducere erau ocupate pe un singur criteriu, nu cel al competenței, pregătirii și studiilor, ci exclusiv pe criterii politice. După cele găsite, nimeni nu a fost tras la răspundere, însă administrația din 2012 condusă de primarul Radu Hanga și viceprimarul Dorin Lojigan, au început un amplu proiect de revigorare a arenei de la Câmpia Turzii, o muncă grea, dar și cu rezultate. Vestiare refăcute în totalitate, gazon refăcut, tribunele reparate.
Totul părea că se îndreaptă pe o cale bună, în așteptarea performanțelor sportivilor ce aveau să revină pe arena de la Câmpia Turzii, însă o schimbare de putere politică la Câmpia Turzii, (ne aducem aminte înlăturarea lui Dorin Lojigan din funcția de viceprimar), a fost suficientă ca interesele unor grupuri de putere să schimbe din nou drumul bun pe care părea că se îndreaptă Arena din Câmpia Turzii.
Ca un blestem, starea deplorabilă a revenit, un blestem vechi care ne vine imediat în minte prin cuvintele: “nu suntem în stare să zugrăvim ce au construit înaintașii noștri”.
Am vizitat în 2018 stadionul din Câmpia Turzii, un gazon încă excelent, însă o tribună care stă să cadă. Pentru starea actuală a tribunei de la Câmpia Turzii, Viorel Crișan președintele CSM Câmpia Turzii nu a avut nimic de comentat, nefiind în sarcinile sale starea tribune (n.r. declarația lui V. Crișan), însă ne-am adresat primarului municipiului din Câmpia Turzii,care, deși era un subiect delicat și sensibil, a acceptat să ne ofere niște explicații:
Dorin Lojigan: “Aici putem vorbi despre două aspecte, situația juridică a stadionului şi situația faptică. Dacă este să ne referim despre situația juridică a stadionului din Câmpia Turzii atunci putem să spunem că există o anumită problemă, care este cunoscută de marea majoritate a locuitorilor municipiului nostru, și anume că acest obiectiv important pentru Câmpia Turzii, din punct de vedere juridic nu ne aparține. Deși el a fost predat pe baza unui proces verbal de predare primire în baza unui contract de dare-n plată sub semnătură privată, prin care s-au stins anumite datorii pe care Mechel/ISCT le avea la acel moment către administrația locală, cu toate acestea nu am reușit până la acest moment întabularea în cartea funciară, a stadionului. De ce nu s-a reușit? Pentru că există o discuție juridică între administrație și reprezentanții ISCT-ului raportată la cine are obligația de a plăti TVA-ul. Este o dispută pe care am încercat să o rezolvăm prin Consiliul local și nu s-a rezolvat astfel încât am promovat o acțiune în instanță astfel încât instanța să decidă cine are de plătit TVA-ul. Pentru că acel contract de dare în plată făcut în cursul anului 2013-2014, nu a fost gândit, la acel moment, bine, de cele două părți, eu sper că după clarificare în acest proces a situației juridice, să ne revină nouă stadionul”, a declarat Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii, în 2018.
Despre demersurile intreprinse de administrația condusă de Dorin Lojian, acesta ne-a declarat tot în 2018 că până la clarificarea juridică a situației stadionului, administrația a demarat în paralelel demersurile pentru refacerea vestiarelor și a tribunei stadionului de la Câmpia Turzii. Demersurile sunt însă greoaie, tribuna fiind declarată monument istoric, astfel apar niște îngrădiri pentru a obține niște autorizații de construcții, în speță autorizații pentru renovare. Însă până în momentul clarificării juridice de către instanță a situației stadionului de la Câmpia Turzii, administrația de la Câmpia Turzii a demarat un DALI pentru renovarea vestiarelor și a tribunei, care a fost deja finalizat iar în momentul în care instanța se pronunță, administrația din Câmpia Turzii poate interveni pentru renovarea tribunei și a vestiarelor stadionului.
În luna februarie a acestui an, Dorin Lojigan anunța într-o conferință de presă susținută la sediul primăriei municipiului Câmpia Turzii, că Stadionul „Mihai Adam”, terenul de sub colonia Goldiș și terenul din fostul Combinat Metalurgic ( Laminorul 5) au fost aduse în patrimoniul municipiului Câmpia Turzii, intabulate conform legii.
În luna iulie a acestui an, administrația condusă de Dorin Lojigan depunea la CNI o adresă pentru reabilitarea Stadionului Municipal din Câmpia Turzii, iar în luna august a venit răspunsul că obiectivul de investiții a fost introdus pe lista sinteză a subprogramului „Complexuri Sportive” aprobată prin Ordin M.L.P.D.A nr. 3576 din 05.08.2020.
În aceste zile, CNI a făcut anunțul public a listei cu proiectele aprobate spre finanțare, printre ele regăsinduse pe lângă Reabilitarea Stadionului Municipal din Câmpia Turzii și patru proiecte pentru Turda: Construire Complex Sportiv, Academia de Performanță Sportivă „Potaissa Turda”, Construire bază sportivă TIP 1, Construire bază sportivă TIP 2, Amenajare Complex Sportiv „Mihai Viteazul”.
Finațările pentru aceste obiective se va realiza în corelare cu alocațiile bugetare destinate Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social derulat de C.N.I..