Sprijinul excepțional sub formă de grant de 2 lei/litrul de motorină reprezintă o valoare aferentă unei cantități unitare de 78 litri/ha de motorină, iar în stabilirea valorii totale a sprijinului se consideră că se utilizează 50% din cantitatea rezultată din înmulțirea numărului de hectare eligibile cu valoarea de 78 litri/ha de motorină.
Beneficiarii sprijinului de urgență sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus o cerere unică de plată în anul 2022, pentru o suprafața determinată de minimum un ha în cadrul ANT 1, pentru una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui și care au depus în anul 2023 cerere de plată pentru intervențiile din sectorul vegetal, până la termenul limită de depunere.
Plata sprijinului de urgență urmează a se face până la data de 31 decembrie 2023.
Autoritatea responsabilă cu implementarea sprijinului de urgență este Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), atât prin aparatul central, cât și prin structurile sale teritoriale.
Sprijinul excepțional sub formă de grant se acordă pentru a compensa producătorii agricoli din sectorul vegetal pentru pierderile economice cauzate de creșterea importurilor de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina.
– Condiție: prezenta la centru APIA pana la data de 26.10.2023 si depunere documentului de coordonate bancare aferent unui cont bancar activ după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Dacă producătorul agricol care a depus cerere unică de plată în anul 2022 a fost preluat prin transfer, sprijinul de urgență acordat în baza prevederilor prezentei hotărâri poate fi solicitat de entitatea care a preluat exploatația.
Producătorii agricoli declarați neeligibili pentru plata unică pe suprafață și ajutor național tranzitoriu 1 aferente campaniei 2022 care au primit decizie negativă/de respingere nu pot beneficia de prevederile prezentei hotărâri.
Primar
Virgil Păcurar
Întocmit :ing. Costantea Filip Sebastian