Autoritatea finanțatoare, Municipiul Câmpia Turzii, stabilește un „Program Anual pentru acordarea de finanțări nerambursabile de la bugetul local pentru activități nonprofit de interes local.
În concordanță cu Programul Anual și în limita fondurilor aprobate prin bugetul local, Municipiul Câmpia Turzii organizează anual una sau mai multe sesiuni de selecție a cererilor privind evaluarea și selecția cererilor privind acordarea de finanțări nerambursabile de la bugetul local pentru activități nonprofit de interes local.
Urmare a finalizării sesiunii de apel I privind finanțările nerambursabile, comisia de evaluare și selecție a propunerilor de proiecte a întocmit procesul verbal de afișar nr. 21897/10.08.2021 cu rezultatele finale privind punctajul obținut de către fiecare dintre propunerile de proiect.
Solicitările de sprijin financiar, în număr de 3, au fost depuse în perioada 07.07 – 27.07.2021. Toate cele trei proiecte s-au calificat în urma evaluării conformității administrative și au fost declarate eligibile conform criteriilor generale prevăzute de Ghidul Solicitantului.
Proiectul Asociației Autism Câmpia TuriIi, intitulat ”IMPORTANȚA ECHIPEI MULTIDISCIPLINARE ÎN RECUPERAREA COPILULUI CU TULBURARE DIN SPECTRUL AUTISM” s-a calificat cu un punctaj de 92,2 puncte, iar valoarea aprobată este de 70.000 lei.
Prin acest proiect asociația își propune facilitarea accesului la servicii de recuperare pentru 33 de copii cu TSA și 7 copii cu alte tipuri de dizabilitați înscriși în programe de interveție în cadrul asociației.
Grup țintă:
- 33 de copii diagnosticați cu tulburări din spectrul autism, cu vârste cuprinse între 2 și 16 ani
- 7 copii cu alte tipuri de dizabilități
- 100 de adulți, părinți ai copiilor cu tulburări din spectrul autist
- 150 de cadre didactice din cadrul grădinițelor și școlilor din Câmpia Turzii și zonele limitrofe
- 10 voluntari