<
Actualitate

Sprijin din partea Ministerului Educației, privind măsurile de prevenire și combatere a virusului COVID-19

Ministerul Educației sprijină, conform atribuțiilor ce-i revin, aplicarea măsurilor de prevenție privind prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 în scopul asigurării dreptului la învăţătură şi a dreptului la sănătate, cu respectarea strictă a cadrului legal în vigoare.

Ordinul comun M.E.C/M.S. nr. 3.235/93/04.02.2021 specifică în mod expres la Punctul VII, lit.b) și c) din Anexa, faptul că:

„b) În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau alta simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părintelui/tutorele legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimțământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maxim 24 ore. Dacă părintele/tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, ca și în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea școlară, acesta va lua legatura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori.

c) Testarea cu teste antigen rapide se recomandă și:

1) cadrelor didactice și altor angajați ai unității școlare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs;

2) colegilor cazurilor confirmate atât elevi (colegi de clasă) cât și cadre didactice/personal auxiliar din unitatea de învățământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz.”

Dispozițiile ordinului comun sunt în concordanță cu prevederile art. 660 din Legea nr. 95/ 2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind reforma în domeniul sănătății care prevede:

,,Art. 660 (1) Pentru a fi supus la metode de prevenție, diagnostic și tratament, cu potențial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic stomatolog, asistent medical/moașă, conform prevederilor alin. (2) și (3), pacientului i se solicită acordul scris.

(2) În obținerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul stomatolog, asistentul medical/moașa sunt datori să prezinte pacientului informații la un nivel științific rezonabil pentru puterea de înțelegere a acestuia.

(3) Informațiile trebuie să conțină: diagnosticul, natura și scopul tratamentului, riscurile și consecințele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile și consecințele lor, prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.”

Deși în ordinul comun nu este reglementat conținutul formularului privind consimțământul informat sau obligația transmiterii consimțământului informat începând cu revenirea la cursuri/ transmiterea consimțământului informat anterior intervenirii unor situații speciale, precizam că toți acei părinți care doresc completarea formularelor de consimțământ anticipat pentru testare în cazul apariției unor situații speciale, o pot face din proprie inițiativa.

În interesul bunei organizări și al siguranței sanitare în școli, Ministerul Educației va sprijini Ministerul Sănătății pentru transmiterea recomandării de a colecta (benevol/non-obligatoriu) formularele de consimțământ informat pentru testare în cazul apariției unor situații speciale.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS