<
Actualitate

Spitalele clujene aparținând de Consiliul Județean vor asigura permanența în minivacanța de Rusalii

Unitățile spitalicești aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, precum și cele care își desfășoară activitatea în imobile ce aparțin forului administrativ județean vor asigura permanența pe întreaga durată a minivacanței prilejuită de sărbătoarea Rusaliilor, cu scopul de a menține continuitatea activității și a actului medical.
În cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii vor funcționa, în intervalul 14 – 17 iunie a.c., secțiile clinice Pediatrie I, II și III, Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, ATI, Psihiatrie Pediatrică, Neurologie Pediatrică, Neonatologie Prematuri, precum și Laboratorul Radiologie și Imagistică Medicală și Unitatea de Primire a Urgențelor. De asemenea, părinților clujeni li se reamintește posibilitatea de a apela oricând, în regim non-stop, serviciul gratuit de sfat medical prin telefon ALOPEDI 0364 – 917.
Totodată, începând cu ziua de vineri, 14 iunie a.c. și până în dimineața zilei de marți, 18 iunie a.c., la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” pacienții vor fi consultați de medicii de gardă, urmând să funcționeze atât linia de gardă pentru secția de pneumologie cât și cea aferentă chirurgiei toracice.
De asemenea, în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase cei care vor consulta pacienții vor fi medicii de gardă, iar la nivelul Spitalului Clinic de Recuperare vor funcționa patru linii de gardă pentru secțiile cardiologie, neurologie, terapie intensivă și chirurgie plastică, ortopedie.
Nu în ultimul rând, Centrul de Permanență situat pe Aleea Băița va funcționa în regim de 24 de ore din 24.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS