<
Actualitate

Spectacol în avanpremieră în această săptămână la TNAMT

Ne bucurăm să anunțăm un nou spectacol care se va juca pentru prima dată pe scena Teatrului Național Aureliu Manea Turda și care va deveni parte din repertoriu.

Este vorba despre Clinica sinucigașilor, în regia lui Andrei Mihalache, text Gabriela Mihalache, care se va juca în avanpremieră joi, 14.04, de la ora 19:00 și vineri, 15.04, de la ora 18:00. Deși are un titlu dur, spectacolul este o comedie care va oferi spectatorilor gânduri pozitive și bună dispoziție.

„Se spune în popor: „să-ți porți crucea!” și „să nu-i dea Dumnezeu omului cât poate duce”… Și totuși sunt destui care aleg calea sinuciderii pentru a scăpa de boli, de sărăcie, de nedreptate sau de singurătate. Dacă n-ar exista lașitatea, frica de durere și rușinea de-a fi îngropat fără slujbă la marginea cimitirului, poate numărul celor care vor să sară din mers ar fi mult mai mare.

Nici teologii nu fac lumină în privința dreptului la autosuprimare: japonezii sunt obligați de onoare să se hăcuiască singuri; islamiștii explodează odată cu dușmanul, fericiți că vor fi întâmpinați în raiul lor de turme de fecioare, în timp ce creștinii se feresc cât pot de păcatul sinuciderii, deși în unele țări civilizate s-au deschis clinici în domeniu și nimeni nu ne spune dacă, atunci când va suna trâmbița, vor avea card de acces la înviere și cei trimiși în focul iadului pentru că nu au mai dorit să consume atmosfera…

Se poate glumi despre toate acestea?!?…

Spectacolul pe care vi-l propunem ne păstrează în categoria de țară tristă, plină de umor (cam negru!). Rămâne însă o întrebare: deși la noi eutanasierea este interzisă, nu cumva viața noastră de azi e o sinucidere asistată de cei care ne hotărăsc pensiile, salariile și prețurile facturilor?… Ha, ha!…”- a declarat regizorul spectacolului, Andrei Mihalache.

Din distribuția spectacolului fac parte Marian Negrescu, Cătălin Grigoraș, Doina Șoproni, Ioan Alexandru Savu, Grațiela Bădescu, Miky Paicu, Valentin Oncu, iar decorul este realizat de Dan Felecan.

Bilete pentru avanpremieră puteți achiziționa accesând următorul link: https://www.tomtix.ro/evenimente-teatrul-national-aureliu-manea-turda-62 , detalii despre spectacolele TNAMT: https://www.facebook.com/teatruturda , https://teatrulaureliumaneaturda.ro/

Rezervări la tel. 0264 311 952

Vă așteptăm în sala de spectacol!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS