<
Special

Video. Declarația de Unire cu Republica Moldova

În ședința ordinară din 29 noiembrie, edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, împreună cu toți consilierii urbei, au făcut front comun și au elaborat un proiect de hotărâre privind susținerea „Declarației de Unire cu Republica Moldova”.

În acest an al Centenarului Marii Uniri, municipiul Câmpia Turzii se aliniază cu marile orașe care, în semn de respect și solidaritate, au facut acest gest.

La data de 27 martie 1918 Sfatul-Țării, organul legislativ care cuprinde reprezentanți ai tuturor naționalităților din Basarabia, a votat la Chișinău în favoarea Unirii Basarabiei cu România, în urma numeroaselor demersuri care s-au făcut de către populația din Basarabia, precum și din dorința cetățenilor din România.

Astăzi la 100 de ani de la Marea Unire, numeroase locații din Republica Moldova au semnat Declarația de unire cu Țara-Mamă și prin această Declarație, Consiliul local al municipiului Câmpia Turzii își arată apropierea față de Republica Moldova.

Ideea Unirii a rămas tot timpul vie în conștiința românilor de pretutindeni, cu toate că istoria a pus din nou graniță între cele două țări. Având în vedere că marea majoritate a locuitorilor Republicii Moldova sunt de o limbă și în neam cu noi, este de datoria noastră să ne oferim sprijinul pentru realizarea unui eveniment istoric de mare importanță, și anume reîntoarcerea Basarabiei la România.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS