<

Special

Video. Adrian Ularu, „al 12-lea jucător” al echipei Sticla Arieşul Turda

Se spune că în viaţă există înfrângeri sau greutăţi care te înalţă. Dar, pe lângă faptul că te înalţă, te obligă să devii mai puternic şi, poate, să vezi viaţa cu alţi ochi. Adrian Ularu este unul dintre oamenii care s-a lovit de astfel de greutăţi, dar ele n-au reuşit să-l doboare ci l-au transformat într-un exemplu de putere şi răbdare. L-am văzut de nenumărate ori în tribunele stadionului turdean şi chiar în deplasări, suporterul numărul unu, omul care a stat mereu alături de echipa turdeană indiferent de liga în care aceasta a evoluat. Este nu numai marea lui pasiune, dar şi refugiul, locul din care îşi ia uneori puterea.

Trăieşte la intensitate maximă fiecare partidă, se bucură pentru fiecare victorie, dar rămâne acolo şi când lucrurile nu merg bine. Pentru că Adrian ştie cel mai bine cât de important e să rămâi acolo când cel de lângă tine e în suferinţă. La bine şi la greu, cam aşa s-ar putea traduce devotamentul lui Adrian Ularu pentru echipa de fotbal din Turda. Vorbeşte cu drag despre formaţia care astăzi luptă să ajungă în Liga a III-a şi ne demonstrează tuturor, prin felul lui, că dincolo de toate Adrian Ularu e un om cu un suflet frumos:

„Încă de mic copil veneam  la stadion, fugeam de la şcoală să pot merge cu echipa în deplasare. Susţin echipa de când mă ştiu. Băieţii au reuşit o evoluţie bună până în acest moment, aşa cum era de aşteptat. Eu am o relaţie mai specială cu ei şi promovarea nici nu se pune în discuţie.

Aşadar, obiectivul este promovarea şi eu sunt alături de ei, atât acasă cât şi în deplasare, ei ştiu asta, şi pentru mine este şi un pic de refugiu pentru situaţia în care sunt.

Am şi o pagină, Sticla Arieşul Turda Suporteri şi la fiecare meci pun informaţii, chem lumea la stadion, să fie alături de mine în tribună. Nu e chiar atât de greu să vii. Turda merită o echipă de fotbal cel puţin în Liga a II-a”, ne-a declarat Adrian Ularu.

Mulţumim, Adrian, pentru exemplul pe care ni-l oferi şi pentru că dai fotbalului turdean ceva de care are mare nevoie: suporterul adevărat! Să ştii că pentru noi eşti al 12-lea jucător!

video:

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS