<
Special

Trei elevi din Câmpia Turzii premiați de către IPJ Cluj pentru spiritul civic de care au dat dovadă

Siguranţa socială este o valoare şi un deziderat comun ce poate fi atins doar prin parteneriatul socio-instituţional.

Inspectoratul de Poliție Județean Cluj promovează spiritul civic și încurajează actele prin care comunitatea contribuie la prevenirea faptelor antisociale.

Azi, 12 mai a.c., trei elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Mihai Viteazu” au fost felicitați și le-au fost înmânate diplome din partea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj în prezența colegilor de clasă și a conducerii istituției de învățământ, pentru spiritul civic de care a dat dovadă.

În fapt, la data de 10 mai a.c, trei elevi din clasa a V-a B ai Școlii Gimnaziale ,,Mihai Viteazu” din Câmpia Turzii, au găsit într-un loc public suma de 150 lei pe care au predat-o Poliției municipiului Câmpia-Turzii.

Pentru conduita adoptată și promovarea actelor de acest gen, elevii au fost felicitați în cadru festiv, iar reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj le-a înmânat diplome de merit.

Poliţia clujeană mulţumește cetăţenilor care îşi asumă un rol activ în viaţa comunităţii și vin în sprijinul oamenilor legii!

 

 

 

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS