<
Special

I s-a făcut dreptate! Teodor Sîrbu, acuzat în presa scrisă de către IICCR că, în calitate de securist, ar fi luat parte la două execuţii, este NEVINOVAT

„Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Parchetelor Militare România, în anul 2017, comunică ordonanța cu numărul 9/P/2016, prin care s-a dispus clasarea cauzei, în favoarea pârâtului Teodor Sîrbu.”

Teodor Sîrbu este un turdean în vârstă de 92 ani, care în urmă cu opt ani a fost acuzat în presa scrisă că ar fi fost securist și ar fi luat parte la două execuții.

În urmă cu opt ani, Gheorghe Petrov, cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCR)  a început să-i facă vizite turdeanului pentru a afla cât mai multe detalii din perioada în care a lucrat pentru Securitate. L-a vizitat de două ori, iar când a venit pentru a treia oară la ușa bătrânului, fiul acestuia l-a invitat afară, pe motiv că i s-au oferit destule informații, iar Teodor Sîrbu era deja sătul de vizitele acestuia. Probabil, enervat de situația creată, Gheorghe Petrov s-a „răzvrătit” și a apelat la mass media pentru a-l denigra pe bărbat.

„Plângere penală după 59 ani… Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului va face un prim pas în căutarea dreptății. Pe baza dovezilor, a notelor informative și a declarațiilor altor securiști, institutul va înainta o plângere penală Parchetului Militar pe numele fostului sublocotenent de securitate Teodor Sîrbu”, este un paragraf din articolul publicat în anul 2009.

În data de 11.02.2015, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, formulând un denunț împotriva numitului Sîrbu Teodor fost lucrător în cadrul Direcției Generale a Securității Poporului – Serviciul Județean al Securității Poporului din Turda, pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Acesta a fost acuzat că în perioada în care a îndeplinit funcții de execuție, a participat la mai multe arestări de persoane și a fost implicat în misiuni care au condus la executarea prin împușcare a lui Lăluț Remus și Bihoreanu Viorel în noaptea din 2/3 august 1950. În urma cercetărilor efectuate , expertize medico-legale și investigații, nu s-a putut identifica autorul, așadar nu s-a început urmărirea penală.

La data de 30.10.2015 s-a redeschis cazul, au reînceput cercetările apreciind că faptele săvârșite de Sîrbu Teodor se încadrează la infracțiuni contra umanității. A urmat audierea rudelor celor uciși, precum și a persoanelor care au făcut parte din Direcția Regională a Securității Poporului Cluj, însă, din cauză că au trecut 50 de ani de la fapta săvârșită, nu s-a putut stabili concret identificarea autorilor infracțiunilor.

Turdeanul a dat și el declarație, menționând că într-o zi a fost chemat la o acțiune de însoțire până la domiciliu a unei persoane până în apropierea orașului Luduș, că a stat într-o mașină alături de un bărbat încătușat a cărui identitate nu o cunoștea, iar la destinație a rămas în mașină și a auzit împușcături, însă nu a participat la aceste acțiuni și nici nu a văzut ce s-a întâmplat, fiind beznă.

În calitate de martor, Petrov Gheorghe, care în baza atribuțiunilor de serviciu a investigat crimele săvârșite, a trimis tribunalului o înregistrare audio de 32,12 minute, în care se află o conversație între el și suspectul Tăuțan Valentin (fostul șef al Serviciului Județean al Securității Poporului Turda), dar nemafiind alte probe, nu s-a luat în considerare.

Procurorul Militar Colonel magistrat Stanciu Gheorghe a decis clasarea cauzei în care s-au efectuat cercetări față de uciderea victimelor Lăluț Remus și Bihoreanu Viorel, așadar turdeanul Teodor Sîrbu în vârstă de 92 ani este NEVINOVAT.

Prin articolul din presă, scris în 2009, Gheorghe Petrov aducea acuzații grave, spunând numai minciuni, defăimându-l pe Teodor Sîrbu fără a avea dovezi, drept urmare şi câștigul în instanță al celui din urmă.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS