Share

Tweet

Share

Share

Email

Comentarii

Povestea Martirilor de la Hărcana. 80 de ani de la masacru

În masacrul din 24 septembrie 1944 de la podul Hărcana au fost ucişi 18 români, în cea mai mare copii, care se refugiaseră din calea trupelor hortyste şi hitleriste care au spart graniţa şi au pătruns pe teritoriul României.

În urma actului de 23 august 1944 din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, trupele hortyste ungare împreună cu cele hitleriste germane staţionate pe graniţa de pe Dealul Feleacului, din apropierea oraşului Cluj-Napoca, au forţat graniţa pentru a obţine un avantaj strategic şi au reuşit să pătrundă 70-80 de kilometri pe teritoriul României. Populaţia românească din localităţile ocupate a fugit din calea acestora de teamă să nu fie ucisă.

Ion Gheorghe Raţiu, fiul unei femei care a fost nevoită să se refugieze, relatează într-un studiu cu privire la evenimentele care au avut loc în perioada respectivă masacrul care a avut loc sub un pod de cale ferată:

„Una din cele mai abominabile crime săvârşite de horthyşti s-a petrecut în data de 24 septembrie 1944, la podul de cale ferată din apropierea cătunului Hotarul Hărcana, cartier al oraşului Turda, intrat sub administraţie horthystă după 5 septembrie 1944. În data de 5 septembrie 1944, mai multe familii de români înrudite, majoritatea femei şi copii, din Hărcana au plecat în refugiu, încărcându-şi bunurile strict necesare întrun car tras de boi. După aproape 1,5 km de mers, explozia unui obuz a omorât unul din boi şi atunci au hotărât să-şi amenajeze un adăpost sub podul de cale ferată din apropiere.

Acolo au trăit aproape trei săptămâni, până când viaţa lor a fost curmată de criminalii horthyşti. În sfânta zi de duminică, 24 septembrie 1944, nişte horthyşti înarmaţi, având asupra lor o canistră de benzină şi o listă cu numele celor afl aţi sub pod, s-au năpustit peste ei, după ce au chefuit toată noaptea la ferma unui localnic ungur din apropiere şi, cu minţile înfierbântate de ură, au hotărât să-i omoare pe cei români fără apărare. La ora 8:00 dimineaţa, criminalii au năvălit peste ei şi, dând citire listei pregătite din timp, le-au cerut să iasă afară pe rând, ca să fie împuşcaţi. Execuţia a continuat până când o mamă a supravieţuit împreună cu copilul de şapte săptămâni şi atunci unul dintre horthyşti a împlântat baioneta în copilaş, l-a azvârlit într-un şanţ, iar pe mamă a împuşcat-o. Acest gest i-a înverşunat pe horthyşti, care i-au scos afară pe cei rămaşi sub pod şi i-au masacrat, împuşcându-i sau străpungându-i cu baionetele“.

„I-au stropit cu benzină şi le-au dat foc“

Masacrarea oamenilor nevinovaţi, susţine Ion Gheorghe Raţiu, a fost ascunsă: „Pentru a ascunde crima, au târât morţii şi muribunzii într-o groapă din apropiere, i-au acoperit cu plăpumi şi otavă dintr-o căpiţă din apropiere, i-au stropit cu benzină şi le-au dat foc. Familiile Costea, Forgaci, Lascău şi Sălăgean au fost decimate. Doar 2 dintre cei 18 au supravieţuit şi au putut povesti ce s-a întâmplat, dar şi aceştia au murit după câteva zile în chinuri groaznice. Deşi masacrul de la Podul Hărcana a fost anchetat de trei ori, autorii au rămas nedovediţi şi nepedepsiţi“.

Mai multe monumente au fost ridicate în memoria celor care au fost ucişi, unul dintre ele aflându-se oraşul Turda. „În memoria celor 18 martiri (1 bărbat, 4 femei şi 13 copii) s-a ridicat o cruce comemorativă la Podul Hărcana, cunoscut ca „Podul de Sânge” şi un monument în Turda“, mai arată Ion Gheorghe Raţiu.

Trupurile martirilor au rămas în acea groapă în care au fost incendiate, până în data de 9 octombrie, când trupele române au pătruns în teritoriu.

Numele celor 18 persoane masacrate:

Costea Lucreția -36 ani;

Vasile- 6 ani;

Victoria – 5 ani.

Forgaci Ana – 22 ani;

Ana -3 ani;

Ioan – 7 săptămâni.

Lascău Ioan -35 ani;

Frasina- 31 ani;

Maria – 18 ani;

Ioan – 10 ani;

Ana – 9 ani;

Frăsina – 7 ani;

Susana – 5 ani;

Ana – 2 ani.

Sălăgean Carolina -33 ani;

Maria – 8 ani;

Grigore – 5 ani;

Ana – 3 ani.