Cea mai cunoscută dintre sărbătorile creştine, care marchează naşterea lui Iisus Hristos, este celebrată în lumea întreagă în fiecare an pe 25 decembrie. Moş Crăciun, bătrânul bonom şi bărbos, îşi face apariţia în secolul XIX.
Legenda moșului sărman
Se spune că Moș Crăciun a existat demult și că era un bătrân care făcea jucării. Îi plăcea atât de mult acest lucru, încât le făcea pe tot parcursul anului, iar pe data de 25 decembrie el le vindea la un târg (le vindea foarte ieftin, pentru că oamenii nu erau prea înstăriți).
Într-o zi, de Crăciun, pe drumul de întoarcere de la târg spre casă, bătrânul zărește la fereastră trei copii care nu primiseră nimic în acea zi specială.
Bătrânul vede că acei copii sunt trişti şi doreşte să le ofere ceva; nu mai avea nicio jucărie la el, pentru că era prima dată când le vânduse pe toate. Şi-a dorit atât de mult să le dea o jucărie în dar şi aşa, printr-o minune, pe fundul sacului a apărut una.
În felul acesta, le-a făcut o bucurie copiiilor. Atunci şi-a dorit să poată să facă jucării pentru toţi copiii, chiar şi pentru cei sărmani, care nu pot să-şi cumpere jucăriile mult visate.
În faţa lui a apărut o căprioară rănită. Bătrânul a bandajat-o, iar aceasta, în semn de mulţumire, a făcut să apară renii şi sania. Straiele vechi şi zdrenţuite ale bătrânului s-au schimbat în unele frumoase şi roşii. Aşa a apărut Moş Crăciun.
Legenda păstorului bătrân şi a câinelui credincios
Această legendă este povestea unui păstor bătrân și a câinelui său credincios. La lăsarea serii, bătrânul își dorește să-și găsească un loc în care să poată să stea peste noapte. Mergând el prin noapte, câinele începe să-i vorbească.
Îi spune că vede o stea extrem de frumoasă pe cer și îl îndeamnă să o urmeze. Bătrânul este de acord și urmează împreună lumina stelei. La un moment dat, într-un pustiu, găsesc un grajd în care se află o femeie și Pruncul Ei.
Pentru că afară se făcea din ce în ce mai frig, vitele din grajd încercau să-L încălzească, cu respirația loc, pe cel mic și pe mama Lui. Văzând acestea, pastorul (care era de fapt Moş Crăciun) învelește femeia și copilul cu blana de oaie pe care o avea pe el.
Pentru a nu-i fi frig peste noapte, bătrânul se așează între oi, să se încălzească. Dis de dimineață, cum pleacă din grajd, este înconjurat de o lumină albă și strălucitoare. Acesta își dă seama că a venit sfârșitul și ajunge în fața lui Dumnezeu.
Pentru că i-a oferit Maicii și Pruncului haina ce o avea pe el, Dumnezeu l-a răsplătit și l-a pus să fie cel care aduce bucurii în fiecare an. Moș Crăciun i-a rămas numele până în zilele noastre.
Moș Crăciun și Nașterea lui Iisus
Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile nașterii, i-a cerut adăpost lui Moș Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic și mai bogat, Moș Crăciun. Ajunsă la casa lui Crăciun, Maica Domnului o găsește acasă pe soția acestuia, Crăciuneasa și îi cere acesteia adăpost.
Crăciuneasa nu a stat mult pe gânduri, însă știindu-și soţul rău și necredincios, nu o primește în casă și o trimite să nască în grajdul vitelor. Apoi, fără să-i spună soțului ei, Crăciuneasa o ajută pe Maica Domnului să-L nască pe Pruncul Iisus.
Aflând Crăciun, acesta își pedepsește soția și îi taie mâinile. Printr-o minune, Maica Domnului o vindecă și îi lipește mâinile la loc.
Văzând această minune și aflând că în grajdul sau S-a născut Domnul Iisus, Crăciun se căiește și îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel “primul creștin”.
Se spune ca el s-a căit atât de mult, încât a doua zi și-a împărțit întreaga avere copiilor săraci, iar, de atunci, în fiecare an, în Ajunul Nașterii Domnului, Moș Crăciun vine cu sania trasă de reni, intră pe horn și ne pune sub brad cadourile mult așteptate.
Alegerea datei de 25 decembrie
Sărbătoarea naşterii lui Iisus Hristos există din secolul al III-lea în lumea creştină. Însă care a fost motivul care a stat în spatele alegerii datei de 25 decembrie?
În realitate, primele sărbători de Crăciun se derulau nu doar pe parcursul unei zile, ci timp de mai multe zile, într-o perioadă care începea din luna noiembrie şi dura până în ianuarie.
Alegerea acestei perioade a ţinut de o strategie a Bisericii, ce a permis dispariţia vechilor obiceiuri şi tradiţii păgâne, care au fost înlocuite cu una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii: naşterea Domnului.
Sărbătoarea Crăciunului nu exista la începutul creştinismului. Evangheliile nu menţionau data naşterii lui Iisus Hristos, iar Biserica a trebuit să aleagă o dată.
La început, nu toate bisericile creştine aveau aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, până când data de 25 decembrie a fost aleasă în anul 354 e.n. de Biserica din Occident. Biserica din Orient a păstrat data de 6 ianuarie.
citește întreaga știre AICI