Primăvara era, pentru bunicii și străbunicii noștri, mai mult decât un anotimp. Era începutul unui nou ciclu de viață, un timp al curățeniei nu doar în gospodării, ci și în suflete. Azi, multe dintre obiceiurile de atunci s-au pierdut sau se mai păstrează doar în sate retrase, în poveștile celor în vârstă sau în amintirile celor care au copilărit aproape de tradiții.
Hai să redescoperim câteva dintre ritualurile și obiceiurile primăverii, așa cum le trăiau odinioară românii.
1. Curățenia de primăvară – „scuturarea iernii”
La primele semne de încălzire, gospodinele începeau „scuturarea iernii”. Se spălau geamurile cu oțet, se aerisea casa, se spălau covoarele la râu, se vopseau porțile, gardurile și pomii cu var. Totul pentru a alunga energia grea a iernii și a face loc unei primăveri curate și luminoase.
2. Semănatul ritualic
Primăvara începea cu „bătutul pământului”, un obicei în care băieții din sat băteau pământul cu bețe sau ciomege, pentru a-l „trezi din somn”. Era o chemare la fertilitate, urmată de primele semănături – grâu, ovăz, porumb – cu gândul la o recoltă bună.
3. Mersul cu urzica
Un obicei popular în Ardeal spunea că, la venirea primăverii, feciorii atingeau fetele cu urzici, simbolic, ca să fie „vii și sănătoase” tot anul. Gestul era mai degrabă jucăuș și făcea parte din atmosfera veselă a satului.
4. Dezlegarea ierbii
Odată cu topirea zăpezii, femeile ieșeau în grădină și „dezlegau iarba” – însemna să sape sau să răscolească pământul pentru a ajuta natura să se trezească. Se spune că cine lucra pământul în prima săptămână după Mărțișor, avea spor tot anul.
5. Vopsirea ouălor cu coji de ceapă sau plante
Chiar dacă acum avem zeci de culori și vopsele chimice, bunicile vopseau ouăle doar natural: cu foi de ceapă, frunze de nuc, sfeclă roșie sau turmeric. Se foloseau frunze de pătrunjel sau trifoi pentru a obține modele delicate. Era un ritual aproape artistic, făcut cu răbdare și migală.
6. Postul cu rost
Pentru străbunici, Postul Paștelui nu era doar un regim alimentar, ci o curățenie spirituală. Se mergea des la biserică, se iertau greșelile, se făceau pomeni pentru cei plecați și se duceau bucate la vecini mai în vârstă sau mai nevoiași.
7. Plimbarea pe dealuri, „să prindă soarele”
În duminicile însorite de primăvară, familia ieșea pe dealuri, „la soare”. Nu era picnic – ci o plimbare liniștită, pentru sănătate, aer curat și un început de bronz natural. Se credea că cine prinde primele raze de soare va avea noroc și poftă de viață tot anul.
8. Rugăciuni în grădină și sfințirea semințelor
Înainte de a semăna, bunicii noștri rosteau o rugăciune scurtă, simplă, dar profundă: „Doamne-ajută, să fie cu rod.” Uneori, semințele erau duse la biserică spre binecuvântare, iar sămânța cea mai frumoasă era păstrată din an în an, ca semn al continuității.
Concluzie: Trecutul are mereu ceva de oferit
Multe dintre aceste obiceiuri nu mai sunt astăzi în practică, dar ele rămân o punte între generații. Într-o lume grăbită, poate e timpul să ne oprim o clipă și să ne amintim de lucrurile simple, care aduceau bucurie fără ecrane, notificări sau agitație.
Primăvara e un bun prilej să ne întoarcem, măcar puțin, la valorile de atunci: curățenie, liniște, credință, și respect față de natură și oameni.
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
