S-a stins o stea, o stea de primă mărime a literaturii române. Pentru multe generații de cititori din ultimele decenii ale secolului trecut, anii 1970-90, dar și de mai târziu, până în zilele noastre, cărțile scriitorului Buzura au fost o aleasă desfătare și o permanentă revelație fiindcă în ele este așternută în lung și în lat, adică sub cele mai felurite aspecte, întreaga noastră istorie trăită pe viu, cu oameni și întâmplări reale.
Augustin Buzura prin cărțile sale; Absenții – 1970, Fețele tăcerii -1974, Orgolii – 1977, Vocile nopții -1980, Refugii -1984, Drumul cenușii -1988 etc. a intrat în atenția publicului, sigur, și prin tehnica și forța sa narativă, prin talentul său incontestabil, dar mai ales prin îndrăzneala și curajul de a scoate la lumină o seamă de fapte brutale și odioase petrecute în anii de după război, atunci când, după milioanele de victime și distrugeri materiale, societatea, pentru instaurarea noului regim, a devenit total intolerantă cu opozanții dar și cu presupușii neprieteni ai comunismului. Prin lectura scrierilor lui Buzura cititorul intră în țesătura complicată a relațiilor sociale din acele vremuri față de care cititorul ia o atitudine critică, de respingere și condamnare.
În susținerea celor de mai sus, iată ce afirmă criticul literar Mircea Iorgulescu: „ Nu există nici un roman în literatura română care să egaleze măcar, nu să depășească, Fețele tăcerii în atrocități trăite, săvârșite, suportate.”
Nu facem aici o analiză a romanelor lui Augustin Buzura, ar fi prea multe lucruri elogioase de spus, merite pentru care a primit multe premii ale Uniunii Scriitorilor iar în 1992 a devenit membru al Academiei Române, a condus Institutul Cultural Român, a mai primit ordine și decorații, titluri de onoare oferite de instituții culturale sau de învățământ de înalt prestigiu din țară și din străinătate. Opera lui, prin traduceri, a depășit granițele țării.
O perioadă îndelungată a fost redactor șef al revistei culturale „Tribuna” din Cluj-Napoca. Fiindcă locuia aici, i se și spunea „scriitorul clujean”, iar noi cititorii din zonă ne mândream cu el și-l priveam cu mare admirație. Ne-a rămas drag și peste ani, de aceea acum la aflarea tristei vești a trecerii lui Augustin Buzura în eternitate, cu durere, vărsăm și noi o lacrimă. Cu dascălii din Turda a avut o relație mai aparte, ne-am cunoscut, am împărtășit gânduri si sentimente, rezonând pe aceeași lungime de undă; toți voiam binele țării, libertatea și înflorirea culturii.
Deși era de profesie medic, a acceptat cu plăcere invitația Societății de Științe Filologice Subfiliala Turda pe care o reprezentam în calitate de președinte, la o întâlnire „colegială” cu profesorii de limba și literatura română, cu alte cadre didactice. Evenimentul (spun eveniment, nu întâlnire, fiindcă a fost ceva cu totul aparte)a avut loc la Școala Generală Nr. 6 din Turda în data de 9 martie 1983, conform unor însemnări din Cartea de onoare a școlii.
Modest și prietenos, scriitorul nu a făcut expuneri, nu a ținut „o cuvântare”, nu a dat îndrumări și nici chiar sfaturi. Om receptiv, a dorit mai mult să-i asculte pe cititorii săi, să le afle părerile. Au fost câteva ore de convorbiri apropiate despre actul de creație și fenomenul literar, despre elevi, despre cultura lor, despre școală în general. Dintre profesori au participat la discuții cu aprecieri interesante despre opera scriitorului profesorii Gheorghe Hosu, Octavian Bulgaria, Teodor Popa, Octav Roșu, Eugen Bordea, Ioan Popa, Doina Nistea,Adela Ligia Pop, Liliana Aldulescu, Valeria Trif, Natalia Racovițan, Liliana Gruian, Iosif Sima.În aceeași zi a mai avut loc o întâlnire a scriitorului cu elevii. Și pentru ei a fost și a rămas ceva de neuitat.
Inspectoratul Școlar Județean a fost reprezentat de inspectorii Iuliu Pârvu și de Hortensiu Teodorescu care s-au arătat foarte mulțumiți de o astfel de acțiune culturală.
Din Cartea de onoare a școlii culegem doar două aprecieri rămase de atunci: un autograf „Cu toată dragostea pentru profesorii și elevii școlii” (A. Buzura) și „Sînt momente în viața unei școli care nu se pot uita ușor. Întîlnirea de astăzi cu scriitorul Augustin Buzura va rămîne o amintire greu de prețuit pentru cei de azi, va rămîne o mândrie pentru cei care vor veni să învețe în această școală. Nu multă lume se poate și se va putea mîndri cu o asemenea șansă”. ( inspectori școlari, I. Pârvu, H. Teodorescu).
Pe lângă preocuparea sa de scriitor consacrat, Augustin Buzura a fost și un constant și redutabil ziarist. Ani la rânda condus ca secretar de redacție iar apoi redactor-șef revista „Tribuna” iar după ce s-a mutat la București a scris în revista „Cultura”. A fost un constant critic, cu bune intenții, a neajunsurilor societății românești atât în timpul regimului comunist, așa cum menționam mai sus, dar și al noului regim capitalist care este departe de așteptările și speranțele noastre. În unul din articolele sale ne spune că pe vremea lui Ceaușescu era mereu prezent sloganul „Nici o masă fără pește” fiindcă aveam o flotă puternică iar în pescuitul oceanic eram pe locul doi în lume cu nave moderne de pescuit, adevărate fabrici plutitoare ce tot la câteva luni descărcau în portul Constanța mii de tone de conservecu carne de pește. Nimic n-a mai rămas din toată flota românească iar acum e la modă „Nici o zi fără cătușe”, atât este de coruptă societatea românească actuală. Un alt articol poartă semnificativul titlu „Mândria de a fi slugă”.
Încă ceva amuzant dar bogat în conținut pentru scrierile lui Buzura. El introduce în mod oficial în vocabularul limbii române cuvântul „nechezol” care nu exista în nici un dicționar. Cu un anumit prilej personajele sale nu beau cafea ci nechezol, acel înlocuitor preparat din amestec de cafea cuorz prăjit (orzul fiind furajul preferat al cailor care nechează). Ultimele ediții ale dicționarelor sunt mai bogate cu acest cuvânt ce are o mare încărcătură de ironie.
Ne despărțim cu o lacrimă de scriitorul Augustin Buzura dar nu și de cărțile sale ce de acum nu-i mai aparțin lui ci patrimoniului culturii românești la îmbogățirea căruia și-a adus o substanțială contribuție.
Ioan BEMBEA