Tabaco, prima tutungerie din Câmpia Turzii, și-a premiat câștigătorii tombolei din luna august, unde: Giurgiu Mariana din Luncani,Neamț Viorel din Câmpia Turzii și Sălăjean Traian din Câmpia Turzii au câștigat: un aparat de prăjit pâinea, un aparat de preparat înghețata și un filtru de cafea.
“Am știut că odată și odată o să câștig, am văzut cum lună de lună câștigă aici o mulțime de lume, și am zis că și mie o sa-mi vină rândul și uite că acum plec acasă cu un așa cadou. Sunt clientă la Tabaco de când s-a deschis, de aici ne cumpărăm multe, tot aici ne plătim facturile și acum tot aici suntem și premiați. Vreau să vă spun că aici aveți cea mai bună cafea vrac, îmi place că înainte de toate puneți calitatea pe primul loc. Mulțumesc Tabaco pentru cadou!”, a fost reacția unui câștigător.
“Noi așa ne-am învățat să ne începem ziua cu ziarele de la Tabaco, tot așa ne este în obicei să ne plătim facturile tot aici, iar acum tot de aici câștigăm. Mulțumesc mult Tabaco pentru cadou”, a fost reacția celui de al doilea câștigător.
“Mulțumesc mult de asemenea cadou, nu mă așteptam, sincer, deși mi-am făcut un obicei din a-mi face cumpărăturile aici, și completez lună de lună taloanele la tombolele dumneavoastră, nu mă așteptam să câștig. Mulțumesc mult”, a fost reacția câștigătoarei noastre.
Poți fi și tu unul dintre câștigătorii noștri în luna septembrie, când premiile constau într-un set de oale de inox, un multicooker și un storcător de fructe . Regulamentul tombolei este unul simplu, pentru fiecare factură plătită la Tabaco, pentru fiecare bilet loto jucat în agenția noastră, pentru fiecare cumpărătură de peste 20 lei și pentru fiecare Ziarul 21 cumpărat de la noi, se oferă gratuit câte un talon pentru tombolă. Mai multe taloane, mai multe șanse de câștig. Succes!
Descarcă aplicația Ziarul 21 pentru Android, dand click aici: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.ziarul21.aplic16
pentru a fi primul care află noutățile din orașul tău.
